„Edu-Joy 2.0” este un proiect educațional care promovează lectura, cultura, sportul și învățarea interactivă în rândul elevilor din mediul rural. Prin organizarea a 10 ateliere nonformale dedicate elevilor din localitatea Fibis, proiectul își propune să continue demersurile începute în anii trecuți de a aduce educația mai aproape de copii și copiii mai aproape de educație.
Pentru a încuraja excelența și implicarea, cei mai bine pregătiți patru elevi de nivel gimnazial vor fi premiați cu un city-break educativ la București. Proiectul îmbină dezvoltarea abilităților de lectură cu bucuria descoperirii.