Fundația de Abilitare Speranța Timișoara: Activi în comunitate
stransa5,635RON
proiect36,500RON
din proiect15.4%
donatii62
În contextul discriminării și izolării persoanelor cu dizabilități, copii și adulți, propunem activități de mișcare pentru sănătate, educație non-formală pentru incluziune socială și protecția mediului și implementarea unei campanii de conștientizare cu privire la respectarea drepturilor tuturor, indiferent de abilități.
Durata proiectului
iulie – septembrie 2022
Cine suntem și ce facem
Fundația de Abilitare Speranța este un ONG acreditat ca furnizor de servicii sociale cu 30 de ani experiență, care sprijină copiii cu dizabilități și nevoi speciale, părinții și familiile lor, promovează educația incluzivă, susține traiul în comunitate pentru adulți cu dizabilități și implementează campanii de conștientizare.
DESCRIEREA DETALIATĂ A PROIECTULUI
Descrierea problemei abordate
În România, persoanele cu dizabilități sunt încă discriminate, se izbesc de inegalitate de șanse și izolare, în ciuda prevederilor legale, strategiilor naționale și europene și convențiilor internaționale la care am aderat. Realitatea de care se izbesc zi de zi e plină de bariere – de la neincluderea copiilor cu dizabilități în grădinițele și școlile de masă la segregarea adulților în centre rezidențiale închise comunității, de la inaccesibilitatea spațiului public la lipsa serviciilor de sprijin în diferitele arii ale vieții. În acest context, este extrem de dificil pentru o persoană cu dizabilități să fie un membru activ al comunității, o persoană care să ofere și primească valoare și respect. Fundația de Abilitare Speranța își propune să contribuie la schimbarea acestei realități, printr-un proiect ce pune accentul pe sport pentru sănătate și educație non-formală, cu accent pe incluziune și participare în comunitate.
Prin proiect contribuim la o comunitate locală deschisă și sănătoasă, implicată și activă, în care drepturile fiecărui individ sunt recunoscute și respectate. La nivelul județului sunt peste 25.000 persoane cu dizabilități, din care 2000 de copii, conform buletinului statistic ANDPDCA. Activitățile proiectului răspund problemelor legate de lipsa de conștientizare și educație în acest sens, a activităților integrative și creează oportunități de participare și incluziune . Ne dorim un oraș în care fiecare să-și găsească locul, indiferent de diferențele de abilități, fără a impune soluții care segregă și uniformizează persoanele. Această viziune are nevoie de aliați – persoane din comunitate care să se implice în a promova valorile legate de demnitate și respect pentru diversitate, sustenabilitate și colaborare. Pentru aceasta vom mobiliza comunitatea din jurul Fundației (10.000+ persoane implicate în paginile de social media ale fundației, ale programului UnLoc, partenerilor Ceva de Spus și OilRight), în toate etapele proiectului – de fund raising, ca ambasadori, și de implementare, ca voluntari.
Scopul proiectului
Incluziunea socială și împuternicirea persoanelor cu dizabilități, adulți și copii, prin implementarea de activități integrative care încurajează mișcarea, protecția mediului și respectul pentru diversitate și a unei campanii de conștientizare.
Obiectivele proiectului
Obiectiv 1: Combaterea discriminării și izolării celor cu dizabilități, prin implicarea a minim 30 de copii și adulți cu dizabilități în comunitate în activități integrative, alături cu persoane tipice, de sport pentru sănătate și educație non-formală, în perioada august-septembrie.
Obiectiv 2: Implementarea unei campanii de conștientizare, cu scopul de a aduce în atenția comunității din Timişoara faptul că avem drepturi egale indiferent de (diz)abilități, în perioada iulie – septembrie.
Echipa de proiect
Daniel Drăghici, kinetoterapeut al Fundației de Abilitare Speranța, va coordona o serie de activități. Are experiență în lucrul cu persoanele cu dizabilități.
Simona Drăghici, psiholog cu master în asistență socială, cu 20 de ani de experiență în domeniul social și al lucrului cu grupuri educaționale, va implementa atelierele de dezvoltare personală și incluziune.
Corina Tudorache, psiholog, va fi responsabilă cu atelierele de educație de mediu.
Alexandra Ciocan, responsabil comunicare și advocacy, va coordona campania de conștientizare, mobilizând comunitatea locală.
Bugetul
Nr. crt. | Descriere cheltuială | Linie bugetară (transport, consumabile, promovare, cost operare și administrare Timotion etc.) | Suma
(RON, incl TVA) |
Cheltuieli finanțate prin participarea la Timotion | |||
1. | Parte din salariul specialiștilor: coordonatori ateliere și campanie | Resurse umane | 10000 |
2. | Film și materiale conștientizare; implementare campanie conștientizare | Promovare | 8000 |
3. | Atelier dezvoltare personală – materiale | Consumabile | 1500 |
4. | Atelier mișcare pentru sănătate – materiale | Consumabile | 5000 |
5. | Atelier educație pentru mediu – materiale | Consumabile | 2700 |
6. | Cheltuieli administrative, chirie sala kinetoterapie | Cost operare | 2000 |
7. | cost de operare și administrare Timotion de 20% | Cost operare și administrare Timotion | 7300 |
TOTAL CHELTUIELI FINANȚATE PRIN TIMOTION 36500 RON | |||
Cheltuieli finanțate din alte fonduri decât cele de la Timotion | |||
8. | Diferență salarii | Resurse umane | 5000 |
9. | Chirie birou, consumabile | Cost operare | 2400 |
TOTAL CHELTUIELI ALTE FONDURI 7.400,00 RON | |||
TOTAL 43900 RON |