Asociația Clubul Rotary Timișoara: Performanța în satul bănățean
stransa5,665RON
proiect46,880RON
din proiect12.1%
donatii47
Clubul Rotary Timişoara desfăşoară din 2011 proiectul intitulat „Performanţa în satul bănăţean”, în scopul sprijinirii şi stimulării copiiilor inteligenti cu rezultate expetionale la invatatura in ciclul gimnazial din satele banatene, dar cu o situaţie familială si materiala precară. Plus valoarea acestui proiect pentru beneficiarii burselor este faptul ca acestia vor primi sansa de a studia si a se forma la un liceu din Timisoara, iar in urma absolvirii bacalaureatului sa urmeze cursurile unei facultati. Astfel si comunitatea timisoreana va castiga oameni de valoare, care vor da inapoi societatii in care traiesc, ceea ce ei au primit prin noi.
Prin acest proiect vom finanta costurile de cazare, masa, transpotul si rechizitele bursierilor. Prin participarea la proiectul Timotion dorim sa finantam un numar de minim 5 copii din mediul rural din judetul Timis care sa invete in Timisoara pentru primul an de liceu ( deci clasa IX-a), iar pentru restul celor 3 ani de liceu , Clubul Rotary Timisoara garanteaza faptul ca va acoperi aceste costuri in din fondurile proprii ale clubului.
Clubul Rotary Timisoara isi propune pentru anul 2022 sa ofere in total opt burse din care cinci prin participarea la proiectul Timotion si trei burse din resurse proprii.
Durata proiectului:
septembrie 2022 – iunie 2023 (cu prelungire pana in iunie 2025 din fonduri proprii)
Cine suntem și ce facem
Înființat în anul 1929 și re-înființat în anul 1994, Clubul Rotary Timișoara este cel mai vechi club din vestul României, si cel mai mare club Rotary din Romania cu 70 de membri, lideri ai comunitatii timisorene din toate domeniile de activitate. Motivația cea mai importantă a fiecarui membru de a adera la valorile Rotary este „ Serve above yourself”, respectiv a servi mai presus de sine.
Misiunea Rotary: Serviciul în folosul celorlalți, promovarea înțelegerii mondiale, a bunăvoinței și a păcii.
Obiectivul Rotary: Încurajarea și dezvoltarea idealului de serviciu, ca bază a acțiunii eficiente.
Valorile Rotary:
- Serviciul în folosul comunității
- Prietenia ( fellowship )
- Diversitatea
- Integritatea
- Conducerea competentă (leadership)
Din proiectele derulare de clubul Rotary Timisoara, mentionam doar cateva proiecte relevante:
- Sange pentru viata
- Donarea a doua ventilatoare mecanice in valoare de 160.000 Lei catre Spitalul de boli infectioase “ Victor Babes” si catre Spitalul Judetean cu scopul de a sustine lupta impotriva COVID 19.
- Lift Oncohelp
- Spitalul de copii Louis Turcanu
- Promenada inimilor
- Daruieste un Zambet
- Bunici fara nepoti
- School Must Go On
Toate aceste proiecte au ca si scop cresterea calitatii vietii in comunitatea in care traim.
DESCRIEREA DETALIATĂ A PROIECTULUI
Descrierea problemei abordate
Am demarat acest proiect fiind constienti ca exista foarte multi elevi din mediul rural care au demonstrat seriozitate fata de actul de invatamant, au obtinut rezultate exceptionale la invatatura in clasele V-VIII si au obtinut diverse premii la consursuri si olimpiade, dar provin din familii cu nevoi materiale si sociale. Elevii pe care i-am selectat pana acum au avut fie parinti someri, au fost crescuti de un singur parinte sau de bunici, uneori am intalnit situatii cu povesti cutremuratoare de viata!
Problema o consideram a fi nivelul scazut al veniturilor din mediul rural, iar parintii unor copii inteligenti, cu potential nu si-ar permite sub nicio forma sa finanteze pe o perioada de 4 ani intretinerea copiilor lor in Timisoara, astfel incat sa le ofere sansa de a studia la un liceu in Timisoara. Deasemenea ne confruntam cu problema ca majoritatea parintilor care au probleme materiale si sociale nu au aspiratii de la proprii lor copii.
Barierele intampinate pana acum au fost chiar lipsa de viziune a parintilor, astfel ca pe unii i-am convins destul de greu ca au niste copii foarte inteligenti care ar face fata fara probleme la un liceu din Timisoara, sau chiar ar excela, in ciuda faptului ca vin din mediu rural.
Scopul proiectului
Scopul final al proiectului reprezinta promovarea cu succes a bacalaureatului de catre elevii selectati si indrumarea catre o facultate in functie de profilul fiecarui bursier. Practic de a schimba destinele unor copii foarte inteligenti cu rezultate bune la invataura, dar care fara sustinerea noastra nu ar avea sansa de a-si valorifica potentialul. Prin acest proiect acesti bursieri au alta sansa de a da o plusvaloare comunitatii din Timisoara. Practic cu cat mai multi elevi vom putea sustine, cu atat vom putea da societatii in care traim oameni de valoare!.
Obiectivele proiectului
Ne propunem sa dam sansa cat mai multor elevi din mediul rural sa studieze la un liceu din Timisoara!
Obiectivele noastre sunt:
- sa le oferim pe parcursul celor 10 luni tot suportul si sprijinul logistic de care ei nu ar putea beneficia din partea parintilor: finantarea costurilor cu caminul in Timisoara, finantarea costurilor cu masa (minim masa de pranz), finantarea transportului din comunele sau satele unde locuiesc pana la Timisoara si inapoi, achizitia de rechizite specifice de care burisierii au nevoie, timp de un an de zile.
- sa le oferim suport moral prin indrumarea lor permanenta si consiliere
- sa ne asiguram de pastrarea unui nivel ridicat la invatatura din partea elevilor pe toata durata bursei.
Beneficiarii directi ai proiectului sunt elevii din satele dun judetul Timis pe care ii selectam, si devin bursierii proiectului „ Performanta in Satul Banatean”. In primul ciclu am selectat 3 elevi, in cel de-al doilea ciclu am selectat 6 elevi, iar in al treilea ciclu am selectat 2 eleve. In cadrul ultimului ciclu pe care l-am demarat in 2021 nu am reusit sa crestem numarul de bursieri din cauza pandemiei COVID-19, scolile trimitand un numar mult mai de mic de dosare. Din discutiile cu directorii scolilor din mediul rural a reiesit insa, ca anul acesta (2022) sunt multi elevi din clasele a VIII-a care se califica pentru acest proiect, in comparatie cu anul trecut! De ce este important ca niste copii din mediul rural cu rezultate exceptionale la invataura sa aiba parte de educatie intr-un oras precum este Timisoara? Mediul urban, si in special Timisoara, este si centru universitar si ofera in mod evident prin liceele sale un nivel de educatie mai ridicat. Deasemenea exista oportunitati de care bursierii pot beneficia cum ar fi stagiile de practica (unde e cazul), au mai multe oportunitati de dezvoltare personala cum sunt cursurile de limbi straine, integrarea in cluburile Interact sau Rotaract si sansa de a primi din partea noastra o sesiune completa de orientare profesionala in cadrul programului.
Criteriile de selectie
Fiecare candidat trebuie sa indeplineasca cumulativ aceste criterii pentru a fi selectat.
- Elevii trebuie sa provina din mediul rural, judetul Timis
- Media pentru clasele V-VIII trebuie sa fie peste nota 09.00
- Elevii trebuie sa provina din familii defavorizate, cazuri sociale
- Trebuie sa existe o recomandare din partea dirigintelui in ceea ce priveste performantele elevului, cat si capacitatea acestuia de integrare sociala.
- Directiunea scolii, dirigintele sau parintii trebuie sa puna la dispozitie clubului Rotary
- Elevul ales trebuie sa obtina o medie de trecere la liceul din Timisoara pentru care face prima sau a doua optiune
Echipa de proiect
Daniel Marcu – coordonator si initiatorul proiectului – A reprezentat Guvernul Landului Austria Inferioara in perioada 2007-2021 in Romania, in prezent activeaza in domeniul energiilor regenerabile si dezvoltare industriala. Membru fondator al Clubului Rotaract in 1999 si membru Rotary din 2007. Elected President 2023-2024
Gelu Mateescu – co-initiator al proiectului Performanta in Satul Banatean, Director General Grupului Leman Industry in perioada 2003- 2021 si Fondator al Asociatiei PFOFIMAT , avand in obiectiv orientarea profesionala a tinerilor din Timisoara. Responsabil in Proiectul Performana in Satul Banatean cu orientarea profesionala
Delia Golcea – fost Director General si CEO al firmei Oce Software Romania a grupului Canon, fost Director al Centrelor de Cercetare-Dezvoltare ale Alcatel-Lucent Romania avand in obiectiv managementul activitatilor curente ale proiectului
Oltea Copaci – Profesoara, Directoarea Liceului Socrates – responsabila cu procesul de recrutare a bursierilor, de la selectia dosarelor, interviuri, discutii cu dirigintii si parintii elevilor pe care dorim sa-i selectam
Prof. Marian Mocan – Prodecanul Facultatii de Management în Producţie şi Transporturi, Departamentul de Management, Presedinte Rotary si Guvernator Rotary District 2241, responsabil cu partea de strategie si dezvoltare a proiectului.
Prof. Dr. Daniel Lighezan – Prorector Universitatea de Medicina si Farmacie Timisoara, Presedinte Club Rotary Timisoara 2021-2022responsabil cu implementarea proiectului
Giovana Juhasz – Expert contabil si responsabila cu partea financiar-contabila a proiectului, trezorier al Clubului Rotary Timisoata
Bugetul
Nr. crt. | Descriere cheltuială | Linie bugetară (transport, consumabile, promovare, cost operare și administrare Timotion etc.) | Suma
(RON, incl TVA) |
Cheltuieli finanțate prin participarea la Timotion | |||
1. | COSTURI Cazare ( Camin) | 10 luni X 200lei/luna X 5 elevi = 10.000 Lei | |
2. | COSTURI Masa | 10 luni X 400Lei/luna X 5 elevi = 20.000 Lei | |
3. | COSTURI Rechizite | 10 luni X 50Lei/luna X 5 elevi = 2.500 Lei | |
4. | COSTURI transport | 10 luni X 100Lei/luna X 5 elevi = 5.000 Lei | |
5. | cost de operare și administrare Timotion de 20% | Cost operare și administrare Timotion | 9375 |
TOTAL CHELTUIELI FINANȚATE PRIN TIMOTION 46.875 RON | |||
Cheltuieli finanțate din alte fonduri decât cele de la Timotion – cheltuieli per bursier penelevtru perioada 2023 – 2025 pana la finalizarea liceului de catre bursierii proiectului: | |||
6. | COSTURI Cazare ( Camin) | 30 luni X 200lei/luna X 5 elevi = 30.000 Lei | |
7. | COSTURI Masa | 30 luni X 400Lei/luna X 5 elevi = 60.000 Lei | |
8 | COSTURI Rechizite | 30 luni X 50Lei/luna X 5 elevi = 7.500 Lei | |
COSTURI transport | 30 luni X 100Lei/luna X 5 elevi = 5.000 Lei | ||
TOTAL CHELTUIELI FONDURI CLUB ROTARY: 112.500 LEI | |||
TOTAL 159.375 LEI | |||