Fundația de Abilitare Speranța – UnLoc de cursă lungă
stransa33,725RON
proiect35,000RON
din proiect96.4%
donatii160
Să fii independent cu mâinile legate – e scenariul imposibil în care se regăsesc persoanele cu istoric sau în risc de instituționalizare din România. E imposibilitatea de a fi un om activ în societate, care dă și primește, în egală măsură, o minimă valoare și un dram de respect. Un om care s-ar putea autosusține dacă ar putea produce pentru sine. Pentru ceilalți. Pentru tine.
Imposibilul e scenariul pe care UnLoc îl schimbă. Cu fiecare beneficiar care primește o locuință și sprijin pentru integrarea în comunitate, cu fiecare om cu dizabilități care nu ajunge într-o instituție pentru că UnLoc e alături de el și familia sa la timp. Prin susținerea fiecăruia dintre noi, UnLoc devine mai bun, pentru mai mulți.
Proiectul propus oferă suport individualizat pentru adulții dezinstituționalizați în ceea ce privește educația și intervenția pentru sănătate. Cei care au trăit în instituții nu au învățat să se îngrijească și să se prețuiască. Astfel, debutul unor boli grave cu risc de cronicizare are loc la vârste destul de tinere. Printre cele mai neglijate aspecte legate de sănătate sunt igiena și profilaxia dentară. Deși am început colaborarea cu un cabinet stomatologic, care va realiza pro bono lucrările dentare necesare, mai avem nevoie de ajutor pentru achiziționarea materialelor. Iar acestea nu sunt puține, în condițiile în care un beneficiar de doar 35 de ani necesită o protezare completă!
Tot legat de sănătate trebuie să implementăm programe de educație pentru sănătate fizică, psihică și socială. Vorbim aici de nutriție, igienă, prevenția apariției unor boli, educație sexuală și farmaceutică, relații cu furnizorii de servicii de sănătate, controale regulate, modul în care putem solicita ajutor și dezvolta relații sănătoase.
2020 ne-a arătat însă că e nevoie de mai mult: am primit numeroase cereri pentru ajutor de la persoane cu dizabilități care trăiesc în comunitate, fie alături de familii, fie singure. Prin urmare, am decis să dezvoltăm un nou serviciu social: echipa mobilă UnLoc_Aproape pentru a preveni (re)instituționalizarea adulților cu dizabilități din Timișoara, sprijinind (1) persoanele dezinstituționalizate care și-au dezvoltat aptitudini de viață independentă, iar acum își doresc să iasă din cadrul locuințelor protejate, precum și (2) persoane adulte cu dizabilități care au atât ele, cât și familiile lor, nevoie de servicii de prevenție a instituționalizării.
20 de persoane cu dizabilități vor beneficia de serviciile oferite prin proiect, iar echipa de implementare va asigura vizibiliate activităților implementate și rezultatelor atinse.
DURATA: 9 luni, 15 iulie 2021 – 15 aprilie 2022
CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?
FAS – furnizor acreditat de servicii sociale – sprijină constant, de 28 de ani, copiii cu dizabilități și nevoi speciale (terapii, recuperare, reabilitare), părinții și familiile lor (informații, consiliere, sprijin) și promovează educația incluzivă în școli (programe de instruire, acreditate de Ministerul Educației, pentru profesorii de educație specială, pentru a promova dreptul la educație incluzivă și strategii didactice pentru a sprijini includerea copiilor cu dizabilități în sistemul educațional).
Începând cu 2018, preocupată de situația alarmantă a tinerilor și adulților cu dizabilități instituționalizați și riscul mare de instituționalizare în care se regăsesc multe persoane care în prezent trăiesc în familie, echipa fundației a lansat programul eminamente comunitar UnLoc: o alternativă la instituționalizare, prin care oferă servicii de locuire protejată și sprijin la domiciliu, acompaniamanet și consiliere individualizată, dezvoltare personală, formare profesională și angajare în muncă, participare la viața socială, culturală, sportivă și civică.
Prin programul UnLoc, FAS sprijină în prezent șapte adulți dezinstituționalizați – șase din județul Timiș , unul din Sibiu, în cadrul a trei locuințe minim protejate licențiate – LmP UnLoc_Mara (licența de funcționare LF 000179 /28.11.2019 – 27.11.2024), LmP UnLoc_Sirius (LF000178 / 28.11.2019 – 27.11.2024), LmP UnLoc_Andrei (D714/22.05.2020). Pornind de la nevoile din comunitate, FAS va lansa un nou serviciu care va sprijini minim 20 de persoane în 2021 – echipa mobilă UnLoc_Aproape.
DE CE ESTE NEVOIE DE ACEST PROIECT?
În România, peste 17.000 de adulți cu dizabilități trăiesc în instituții rezidențiale, adică, se află în „grija statului”, o grijă manifestată prin lipsuri, nesiguranță și imposibilitatea de a lua orice decizie pentru sine. Aprox. 700 sunt în județul Timiș. Din cei peste 764.000 adulți cu dizabilități neinstituționalizați din țară, 24.100 locuiesc în județul nostru . Serviciile de sprijin pentru ei sunt limitate, mulți dintre ei simțindu-se lăsați pe cont propriu.
Misiunea UnLoc este aceea de a promova traiul în comunitate pentru cei cu dizabilități ca un drept fundamental al omului, oferind alternative pentru instituționalizare. Contribuim la accelerarea procesului de dezinstituționalizare, ajutând foștii rezidenți să se mute în comunitate și să se adapteze vieții cotidiene, și prevenim instituționalizarea, prin oferirea de sprijin la domiciliu.
Începând cu 2019, sprijinim intens șapte adulți cu dizabilități care locuiesc în trei locuințe protejate licențiate și care muncesc în comunitate. Printre multe alte lucruri pe care ei trebuie să le învețe – toate abilitățile pentru trai independent – , am observat carențe foarte mari în ceea ce privește înțelegerea propriei stări de sănătate și educația pentru sănătate: modalități de prevenție și reacții adecvate atunci când apare o durere / suferință, stil de viață, obiceiuri bune și mai puțin bune. Sprijinul prin Timotion ne va ajuta să oferim și aceste servicii de educație, dar și să facem intervenții foarte concrete pe zona de stomatologie: achiziționarea materialelor necesare pentru lucrările pe care partenerul nostru probono le va realiza.
În același timp, lucrând la firul ierbii, am primit multe solicitări pentru servicii la domiciliu și în comunitate din partea familiilor îmbătrânite, singure și obosite ale adulților cu dizabilități. Acestea sunt preocupate de soarta copiilor lor și își doresc să evite instituționalizarea acestora – însă, în absența unor servicii de prevenție, instituția rămâne, prea des, singura opțiune. Faptul că există cereri de instituționalizare nu înseamnă altceva decât, din păcate, că nu există alternative.
Prin proiectul pe care vi-l propunem vom sprijini adulții dezinstituționalizați în ceea ce privește educația și intervenția pentru sănătate și vom dezvolta un nou serviciu social: echipa mobilă UnLoc_Aproape pentru a preveni (re)instituționalizarea a cel puțin 20 de adulți cu dizabilități din Timișoara
Serviciul de echipă mobilă pe care îl lansăm cu sprijin Timotion contribuie direct la strategia națională în domeniul dizabilității, răspunzând nevoilor reale. Vom acorda intervenții specializate la domiciliu și în comunitate, centrate pe persoană, pe perioadă nedeterminată, în vederea dezvoltării potențialului personal și prevenirii instituționalizării, unui număr de 20 de persoane.
Noi am înțeles că există viață după instituție, dacă primești o nouă șansă, și că există viață în comunitate, dacă ai pe cineva aproape. Dacă primești UnLoc mai bun, la care fiecare din noi poate contribui. Însă problematica instituționalizării adulților cu dizabilități e totuși puțin cunoscută în afara cercului de profesioniști din domeniu și al celor direct afectați. Prin acest proiect ne propunem și să creștem gradul de conștientizare asupra acestei practici prin comunicarea experiențelor beneficiarilor și documentarea intervențiilor UnLoc.
CE VOM FACE PENTRU CA PROIECTUL SĂ FIE UN SUCCES?
Proiectul pornește din crezul fundamental al UnLoc: orice persoană are dreptul să poată alege să locuiască în comunitate, primind sprijinul de care are nevoie. Propunerea pe care v-o facem e aliniată cu viziunea și obiectivele UnLoc – furnizare de servicii sociale, participare publică, conștientizare. Prin proiect sprijinim cel puțin 20 de adulți cu dizabilități, în mod centrat pe nevoile lor, cu accent pe eduația pentru sănătate și rezolvarea unor probleme de durată, cu acompaniament individual și consiliere pentru un trai cât mai aproape de cel obișnuit cu putință.
Echipa UnLoc și mentorii-voluntari din cadrul programului de mentorat se implică în activitatea educațională – de la conceperea conținutului la livrarea efectivă a informațiilor, care va avea loc și în mod individual, din motive de respect al intimității.
Cabinetul stomatologic Smile Vision efectuează probono lucrările necesare pentru cel puțin 7 persoane, iar FAS va acoperi, prin bugetul proiectului, costurile materialelor necesare intervențiilor (minim trei proteze complete).
Psihologul, asistentul social, consilierul vocațional și lucrătorii sociali lucrează direct, unu la unu sau în grupuri mici, cu beneficiarii, pe baza obiectivelor de dezvoltare stabilite împreună, cu ocazia întâlnirilor de evaluare. Interacțiunile echipă – beneficiari sunt zilnice. Consilierea psihologică și socială vor avea un rol vital, ținând cont de impactul traumei instituționalizări și efectele respingerii sistemice de care se izbesc cei cu dizabilități.
În cadrul echipei mobile, vom începe cu formarea echipei și selecția beneficiarilor. Pe baza nevoilor identificate vom demara planuri personale de intervenție și vom lucra individual cu fiecare beneficiar.
Vom ține cont de constrângerile legate de evoluția pandemiei în toate activitățile pe care le vom realiza. Acestea vor respecta regulile de igienă și distanțare și se vor desfășura în grupuri mici, asigurându-ne că avem toate materialele sanitare și de dezinfectare necesare beneficiarilor și activităților.
Echipa va asigura, prin social media, propriul website, un newsletter și un video vizibilitatea proiectului.
CE REZULTATE PROMITEM?
Promitem sprijinirea celor 20 de persoane cu dizabilități în diferitele aspecte ale vieții pe care le presupune traiul zilnic în comunitate – prin proiect cu precădere în aspecte legate de sănătate – astfel încât calitatea vieții lor să crească. Oferim educație (inclusiv prin facilitarea accesului la programe școlare de tip a doua șansă), consiliere vocațională, acompaniament profesional, consiliere socială și psihologică și prezență în viața culturală, socială și recreativă a Timișoarei – în funcție de contextul pandemic: teatru, balet, concerte, cinematograf, excursii la munte, ateliere de croitorie / handmade, grădinărit, club de lectură, expoziții de artă.
Promitem implicarea comunității prin voluntari-mentori (și atragerea a minim 10 noi mentori) și parteneri organizaționali. Împreună ne concentrăm pe ceea ce ne apropie unii de alții, construind poduri de empatie.
Promitem comunicarea demnă, cu respect față de fiecare persoană, a problematicii instituției.
CE VA SCHIMBA ACEST PROIECT ÎN COMUNITATEA TA?
Proiectul contribuie la o comunitate deschisă, atentă la nevoile celor din jur, implicată și activă. Valorile UnLoc – încrederea, parteneriatul, demnitatea și respectul, integritatea, sustenabilitatea, responsivitatea – sunt cele pe care le vom transmite pe toate căile, și către beneficiarii noștri, și către comunitate. Activitățile din proiect și rezultatele atinse vor demonstra că, fiind sprijiniți, cu toții putem trăi în comunitate. Iar eforturile de comunicare vor aduce la lumină un subiect în general necunoscut, deși mare consumator de bani publici.
UnLoc e un alergător de cursă lungă, și prin implicarea comunității dovedim că nu e un alergător singur. Primele chirii la apartamente și dotări de locuințe au fost realizate cu finanțare via Timotion, ediția din 2018. Suntem aici pe termen lung, iar în cei doi ani care au trecut de la ideea UnLoc la impactul UnLoc sprijinul comunității a fost esențial. Incluziunea și participarea celor considerați marginali nu se poate realiza fără implicarea comunității, și tocmai din acest motiv contextul Timotion e ideal pentru UnLoc.
ALTE ORGANIZAȚII, INSTITUȚII, GRUPURI CARE NE VOR SPRIJINI ÎN PROIECT
Suntem în strânsă legătură cu Asociația Ceva de Spus, un grup de autoreprezentanți, persoane cu dizabilități intelectuale și fizice, în cadrul căreia activează și locatarii noștri și persoane în risc de instituționalizare. Împreună muncim pentru recunoașterea drepturilor celor cu dizabilități și punerea lor în practică.
Smile Vision asigură intervenții stomatologice probono pentru beneficiarii proiectului care au nevoie de astfel de lucrări.
OilRight SRL este o întreprindere socială de inserție care are rolul de prim angajator pentru beneficiari ai proiectului, cu sopul de a-i ajuta să înțeleagă făcând ce înseamnă un loc de muncă și să îi pregătească spre locuri de muncă de pe piața liberă a muncii. Eventualul profit al OilRight va fi direcționat către UnLoc, pentru a susține pe termen lung această întervenție socială.
ONE și Muma Pădurii sunt întreprinderi sociale care oferă oportunități de formare vocațională beneficiarilor UnLoc.
Școala de Circ și Horsemotion sunt parteneri UnLoc încă de la început în implementarea de activități de dezvoltare personală.
DGASPC Timiș și DGASPC Sibiu sunt partenerii UnLoc în munca de dezinstituționalizare, iar în munca de prevenție a instituționalizării prin echipa mobilă ne dorim să colaborăm și cu Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială.
OBIECTIVUL DE STRANGERE DE FONDURI PRIN TIMOTION
1. Materiale lucrări stomatologice și materiale sanitare și dezinfectante: 9.000
2. Materiale educaționale și didactice: 1.000
3. Salarii echipă (10%) – psiholog, asistent social, lucrător social: 12.600
4. Costuri activități în comunitate: combustibil, consumabile, materiale: 2.000
5. Comunicare: specialist comunicare, realizare materiale grafice și video: 3.400
6. Operare și administrare Timotion (20% din total cheltuieli prin Timotion): 5.600
TOTAL CHELTUIELI FINANȚATE PRIN TIMOTION (19% din total proiect) 33.600 lei