Organizăm 3 curse cronometrate, cu un număr limitat de locuri și condiții de participare mai stricte, adaptate normelor sanitare din perioada desfasurarii evenimentului. Inscrierea la aceste curse este rezervată Campionilor care aduna cel puțin 250 de lei in contul proiectului ales pe platforma Timotion. Detaliile despre campionii Timotion sunt aici.
Mișcarea este susținută și prin participarea la cele 3 curse necronometrate. Inscrierea la aceste curse se face prin donarea a 60 de lei către proiectul ales.
Această cursă se adresează oricărui doritor de alergare, și este o cursă la liber unde fiecare alergător își stabilește propriul traseu, dar noi păstrăm FINISH-ul, acel moment special din cadrul Timotion în care participantul își primește medalia de final de cursă. Fiecare participant va lua startul de oriunde dorește, fie că este din fața casei, din fața blocului, din parc, sau oriunde altundeva. Traseul și-l va stabili singur, la fel ca numărul de kilometri parcurși. Cursa poate fi realizată în alergare sau în mers alternat cu alergare.
Voluntarii Timotion vor aștepta participanții la Poarta de Finish amplasată în Parcul Central Anton Scudier pentru a le înmâna medalia și a-i felicita la finalizarea cursei, conform programului disponibil aici. Accesul la Poarta de Finish va fi coordonat astfel încât să se respecte regulile de distanțare impuse în acea perioadă.
Parcurs prin parcuri pe biciclete. Această cursă se adresează oricărui doritor de pedalare și este o cursă la liber, fără traseu prestabilit, dar la care participanții sunt așteptați în 6 parcuri cu importanță istorică din Timișoara. Alături de prietenii de la Pedallez Timișoara, credem într-o comuniune dintre bicicliști, navetiști, pietoni, șoferi, iar în calitate de bicicliști, participanții de la această cursă sunt invitați la 11 provocări și experiențe de bune practici pregătite de către Pedallez Timișoara, menite să îmbunătățească siguranța și confortul bicicliștilor în special, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Participanții vor avea 11 checkpoint-uri pe care le vor putea vizita în Parcul Carmen Sylva, Parcul Rozelor, Parcul Uzinei, Parcul Regina Maria, Parcul Botanic și Parcul Central Anton Scudier, iar finishul va fi în Parcul Central Anton Scudier. Fiecare participant primește un card brevet iar la fiecare checkpoint are de îndeplinit o probă. La fiecare îndeplinire cu succes, primește 1 sticker pe brevet. Pentru a termina cursa cu succes, trebuie să îndeplinească minim 5 din cele 11 probe și să se prezinte la finish în timpul alocat.
Voluntarii Timotion vor aștepta participanții la Poarta de Finish amplasată în Parcul Central Anton Scudier pentru a le înmâna medalia și a-i felicita la finalizarea cursei, conform programului disponibil aici. Accesul la Poarta de Finish va fi coordonat astfel încât să se respecte regulile de distanțare impuse în acea perioadă.
Vârsta minimă: 14 ani dacă minorii nu sunt insoțiți.
(minim 1km)
Ești suporter al mișcării „Timotion – Timișoara se mișcă!” și te afli în alt oraș decât Timișoara? Iți dăm posibilitatea să îmbini alergarea cu implicarea în comunitate. Alege-ți proiectul, înscrie-te la Cursa #TimotionEverywhere iar noi îți vom trimite un număr de concurs pe care să îl printezi și să-l porți într-o alergare de cel puțin 1km pe care s-o faci în perioada 31 mai – 6 iunie 2021. Postează pe Facebook un selfie, ca prietenii tăi din Timișoara să știe că ai alergat virtual împreună cu ei – menționează localitatea, distanța și pune hashtag-ul #TimotionEverywhere.
Participanții acestei curse sunt alergători amatori sau practicanți de alt sport, care doresc să îmbine plăcerea unei alergări cu posibilitatea de a strânge fonduri pentru a susține un proiect din cadrul evenimentului.
Locuri limitate: 300
Vârsta minimă: 12 ani
Participarea la această cursă este condiționată de crearea profilului de Campion din contul personal și strângerea de donații în valoare de minim 250 RON. La momentul ocupării tuturor locurilor disponibile vor avea prioritate campionii cu cele mai mari sume strânse până la data de 16 mai. Urmărește clasamentul în timp real aici și asigură-ți un loc la cursă prin strâgerea cat mai multor donații.
Traseul cursei este de-a lungul malului Begăi, cu start si finish în Parcul Central Anton Scudier. Puteți consulta traseul detalit în linkul de mai jos:
Crosul de 10km reprezintă calea de mijloc dintre cursele cronometrate pentru alergătorii care își propun să mărească distanța alergată de la an la an și care își propun o evoluție ambițioasă de la începător la distanțe cu două cifre in kilometri.
Locuri limitate: 200
Vârsta minimă: 16 ani
Participarea la această cursă este condiționată de crearea profilului de Campion din contul personal și strângerea de donații în valoare de minim 250 RON. La momentul ocupării tuturor locurilor disponibile vor avea prioritate campionii cu cele mai mari sume stâne până la data de 16 mai. Urmărește clasamentul în timp real aici și asigură-ți un loc la cursă prin strâgerea cat mai multor donații.
Traseul cursei este de-a lungul malului Begăi, cu start si finish în Parcul Central Anton Scudier. Puteți consulta traseul detalit în linkul de mai jos:
Această cursă se adresează celor care au mai alergat fără dificultate o distanță de minim 10 km și alergătorilor pasionați de distanțe lungi. Sursă de energie și bună dispoziție, o astfel de alergare poate să dea naștere și la prietenii pornite din pasiunea comună de a alerga.
Locuri limitate: 100
Vârsta minimă: 18 ani
Participarea la această cursă este condiționată de crearea profilului de Campion din contul personal și strângerea de donații în valoare de minim 250 RON. La momentul ocupării tuturor locurilor disponibile vor avea prioritate campionii cu cele mai mari sume strânse până la data de 16 mai. Urmărește clasamentul în timp real aici și asigură-ți un loc la cursă prin strâgerea cat mai multor donații.
Traseul cursei este de-a lungul malului Begăi, cu start si finish în Parcul Central Anton Scudier. Traseul va consta în 2 bucle a câte 10,5km așa cum este descris în linkul de mai jos:
Urmărim îndeaproape situația pandemiei, de aceea vă asigurăm din nou că ne vom reuni, alerga, pedala și ajuta în siguranță, ținând cont de toate regulile în vigoare la data evenimentului.
#SUStinemcampionii #tinemSUScomunitatea