|   Inscriere 

Missio Link Internațional – Biblioteca mea din stradă

Suma
stransa
6,030RON
Target
proiect
20,700RON
Procentaj
din proiect
29.1%
Numar
donatii
85

REZUMAT

Credem că doar prin educație vom aduce schimbare în jurul nostru, întrerupând  ciclul sărăciei, abuzului și exploatării, în rândul copiilor și adulților, astfel încât comunitățile în care lucrăm să devină parte a unei societăți mai bune în care fiecare are șanse și drepturi egale, indiferent de circumstanțele în care s-a născut, rasa, religia sau etnia lor.

Proiectul își propune să aducă împreună copii din medii defavorizate și să le insufle dragostea pentru cultură, citit și cărți, prin intermediul unor activități educative non-formale inedite precum crearea în stradă a unei biblioteci, a unui club de lectura și teatru, concepte implementate în țările Europene. Scopul proiectului este creșterea accesului copiilor din medii defavorizate la acte de cultură altfel inaccesibile lor, ceea ce va duce la o creștere a interesului pentru educație și autodepășire.

Prin acest proiect ne propunem să oferim sprijin educațional pentru aproximativ 120 de copii aflați în situații de risc și să oferim un sprijin  profesorilor din instituții și școli partenere prin activități de educație non-formală care să încurajeze procesul creativ de cunoaștere și decizie prin intermediul cărților, și a actului artistic de tipul teatru atelier, deoarece credem că educația și cultura sunt elemente vitale în procesul de integrare socială a copiilor defavorizați, crescându-le stima de sine,  diminuând astfel riscul de abuz, exploatare și trafic de ființe umane.

DURATA: 10 luni (Mai 2019 – Februarie 2020)

CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?

Fundația Missio Link Internațional a fost înființată în  anul 2001 cu o vastă experiență în derularea de servicii sociale în protecția copilului victima a abuzului inclusiv traficul de minori, dar și derularea de proiecte și programe de educație nonformală menite să prevină abuzul și traficul de persoane în rândul comunităților vulnerabile.

Centrul Rezidențial Casa Debora: serviciu social licențiat în protecția copilului, deschis în 2002, cu două unități de tip familial, asigura protecția a 24 de fete minore/serie, între 9-18 ani, victime minore ale abuzului asupra cărora s-a instaurat o măsură de protecție specială,  peste 140 de fete au fost asistate până în prezent.

Aspirații : – din 2009, consiliere și asistență în vederea incluziunii a tinerelor victime ale abuzului, peste 35 de tinere intre 18-26 de ani integrate

Merg la Școală : – din 2008 – program de prevenție a abandonului școlar și exploatarea copilului în comunitățile defavorizate din mediul rural, peste 190 de copii menținuți anual în scoală

Armonia – din 2008 program de consiliere și educație non-formală a tinerilor delicvenți, în vederea reintegrării și reducerii recidivei, o medie de 120 de tineri din CE Buziaș incluși anual în proiect.

Rețea Națională de Mentorare – din 2016, crearea unei rețele de mentori voluntari care să ajute integrarea tinerilor care părăsesc sistemul penitenciar, la revenirea acestora în comunități. În prezent 25 de mentori recrutați, instruiți, supervizați, 13 tineri integrați.

Centrul Maternal Casa Mitspa : – 2017, serviciu social licențiat asistența și consilierea mamelor tinere în situație de risc de abuz, abandon al copilului, cu o capcitate de găzduire pentru 6 mame și copiii lor.

Fundația Missio Link Internațional are o abordare holistică în cadrul proiectelor sale, protejând și susținând beneficiarii, nu doar pe perioada copilăriei ci și la momentul în care aceștia devin independenți și își întemeiază propria familie.

DE CE ESTE NEVOIE DE ACEST PROIECT?

În primii cinci ani de viata, creierul unui copil se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât în oricare moment al vieții. A-i citi copilului și apoi învățarea acestuia să citească, promovează o dezvoltare sănătoasă a creierului, care durează timp de o viață.  15 minute de citit în fiecare zi pot spori foarte mult rezultatele academice și abilitățile cognitive ale unui copil.

Țara noastră se află la coada clasamentului în Uniunea Europeană privind numărul de cărţi citite pe cap de locuitor, peste jumătate din cetățeni (53.3%) au dificultăţi de înţelegere a ceea ce citesc, situându-se pe ultimul loc din Europa la acest capitol (conform Comisiei Europene) și 79 % dintre români, conform Barometrului de Consum Cultural lansat de Ministerul Culturii, nu merg la bibliotecă. Aproape 50% dintre absolvenții de studii liceale nu promovează examenul de bacalaureat și au dificultăți la evaluările naționale.

În comunitățile defavorizate în care lucrăm am constatat că acești copii  cresc într-un mediu familial haotic, abuziv, în care părintii nu sunt interesați de dezvoltarea intelectuală a copiilor, singura lor lupta fiind pentru supraviețuire, iar acest model parental se repetă. Pentru a rupe acest ciclu copiii au nevoie de un mediu în care să își dezvolte deprinderea de a citi și a-și folosi imaginația, iar un copil care citește va fi un adult sănătos fizic și mental capabil să ia decizii corecte.

Un copil care citește povești, se implică emoțional în viața personajelor și își poate îmbunătăți  afective, de asemenea, un copil care citește descoperă lumi neimaginate până acum, învață să depășească situații imprevizibile, să viseze cu ochii deschiși  și să înțeleagă fenomene și concepte abstracte, intangibile în realitate, dându-i posibilitatea de a crește și a se dezvolta intelectual și de a avea încredere în sine.

CE VOM FACE PENTRU CA PROIECTUL SĂ FIE UN SUCCES?

Activitățile propuse în cadrul proiectului sunt :

  1. Biblioteca în stradă – În cadrul acestei activități, ne propunem sa facilitam accesul copiilor și tinerilor la cărți adecvate pentru etapa de dezvoltare a fiecăruia, organizând săptămânal timp de 6 luni, o biblioteca mobilă în stradă, pentru un număr de 10-12 copii/tineri pe sesiune, dintr-un număr total de 120 de copii din 3 locații ( Recaș : Programul Merg la Școala, Giarmata- Centrul Rezidențial Casa Debora, Buziaș- Centul Educativ, și Timișoara), unde vor fi aduse cărți de către voluntari, numiți “ Ambasadorii lecturii”, care au misiunea de a veni cu o valiza cu cărți în strada și de a prezenta povestea cărților, vor citi copiilor iar aceștia vor avea posibilitatea de a lua o carte acasă, pe care să o citească și să o returneze la următoarea întâlnire. Astfel, timp de 2 ore, orice loc în aer liber (o piața, un parc, la umbra unui copac, etc.), va fi transformat într-un “spațiu cultural”, întărind ideea ca pentru a beneficia de cultură, nu ai nevoie neapărat de un spațiu amenajat sau de bilet de acces, ci orice spațiu poate fi transformat cu ajutorul imaginației copiilor, lucru ce va întări ideea că se poate citi chiar ai acasă,, acolo unde nu au neapărat un spațiu amenajat special pentru lectură.

Activitatea se va încheia cu un joc de interacțiune și alegerea unei cărți pentru următoarea întâlnire, cât și un scurt feedback din partea copiilor, unde pot alege să schimbe sau îmbunătățească activitatea.

Copiii care participă în cadrul activității, vor avea posibilitatea să participe și la întâlniri cu scriitorii români , excursii culturale legate de tema cărții citite, înregistrarea pentru o legitimație la biblioteca locală, vizite la expoziții/muzeu, vizionarea filmelor/pieselor de teatru bazate pe cărțile citite, etc.

Activitatea se va desfășura în perioada Mai – Iulie 2019 și Septembrie- Noiembrie 2019

  1. Club de Lectură și Joc de Rol – În cadrul acestei activități, vor fi amenajate două spații de lectură în cadrul Centrului Rezidențial Casa Debora, pentru 24 de fete victime ale abuzului și exploatării, care și-au găsit un loc pe care să-l numească “acasă” aici și care vin cu un bagaj emoțional dificil și situații de abandon școlar și chiar lipsa accesului la școală până la vârsta de 13 ani. Astfel că ne propunem, ca pe lângă sprijinul pe care îl primesc din partea instituțiilor de învățământ, să aibă parte și de activități de educație  non-formală, bazată pe nevoile lor, pe etapa lor de dezvoltare, așa încât să-și însușească dorința de a citi, de a crește , de a se dezvolta emoțional și intelectual, prin cadrul acestui Club de lectură.

Spre deosebire de alte cluburi de lectură obișnuite, această activitate va include pe lângă cititul unei cărți și punerea în scenă a cărții, prin jocuri de rol, în care fiecare dintre fete pot deveni un personaj și își pot spune părerea despre ce înseamnă sa fii în papucii acelui  personaj, așa încât să poată memora vizual, prin joc, ideile principale ale cărților, cat și învățătura pentru dezvoltarea lor personală.

CE REZULTATE PROMITEM?

Ca și rezultate, ne propunem construirea unei baze în ceea ce privește interesul și dragostea pentru cultură, intelectualitate, dezvoltare personală, creativitate și imaginație, pentru 120 de copii din medii defavorizate, care în alte contexte nu ar reuși sa vadă dimensiunea creativă a lumii imaginare din cărțile pe care le citesc.

Crearea unor grupuri de suport și socializare între tinerii și copiii din cadrul proiectelor sociale, care să crească sentimentul de apartenență la o comunitate cât și crearea unui grup de prieteni

Crearea a două spații de lectură care să fie folosite pe termen lung, chiar și după terminarea proiectului,

Creșterea interesului comunităților în care vom desfășura “Biblioteca în Strada” și influențarea acestora de a deveni participanți activi ai societății

Implicarea a cel puțin 10 voluntari care să devină “Ambasadorii lecturii” și care vor continua să fie implicați în activități cu copiii

Aducerea unui concept inovator în Timișoara prin “Biblioteca din stradă”, un model ce poate fi preluat de către alte organizații

CE VA SCHIMBA ACEST PROIECT ÎN COMUNITATEA TA?

Va schimba mentalitățile tinerilor și copiilor din proiect față citit, prin descoperirea unei lumi uimitoare și care îi ajuta să se dezvolte personal, dându-le oportunitatea să crească și să își dorească un nivel academic mai înalt pe viitor

Va schimba mentalitățile comunității față de ceea ce numesc ei “spațiu cultural” , prin faptul că pot descoperi că această cultură nu este un loc, ci o stare.

Va sprijini crearea a două spații de lectură pentru 24 de fete provenite din situații de risc, ca un loc în care să se poată refugia și liniști, prin intermediul cărților.

ALTE ORGANIZAȚII, INSTITUȚII, GRUPURI CARE NE VOR SPRIJINI ÎN PROIECT

Ca și parteneri, avem următoarele organizații:

Școala CSEI C-Tin Păunescu Recaș, o școală cu care avem un parteneriat de peste 15 ani și în care se derulează programul “ Merg la Școala”, cu peste 200 de elevi care învață aici

Centrul de Reeducare Buziaș, în cadrul căruia se desfășoară programul Armonia,  un proiect care include dezvoltarea de activități de  sprijin, dezvoltare personală și ateliere de muzică pentru peste 150 de minori instituționalizați

Universitatea de Vest Timișoara – este un partener în ceea ce privește practica de specialitate a studenților din cadrul facultății de Asistență Socială, multi dintre aceștia, studenți și absolvenți, fiind voluntari în cadrul Fundației Missio Link Internațional

PARTICIPAREA LA TIMOTION 2019

In cadrul evenimentului, vom promova pe paginile noastre de mail, facebook, prin intermediul newsletterelor lunare, cât și în cadrul Comunității  Ambasadorilor Missio Link Internațional,  un grup de peste 50 de voluntari implicați în promovarea activităților organizației.

De asemenea, datorită cererilor anterioare de la diverși parteneri de a alerga la Timotion pentru fundația noastră, considerăm că un număr semnificativ de persoane vor fi interesate să participe.Vom derula campanii de promovare și în cadrul companiilor care deja sprijină fundația.

INFORMAREA ȘI IMPLICAREA DONATORILOR ÎN PROIECT

Donatorii vor primi informații legate de fondurile primite prin postari pe pagina de facebook, newsletter-ul organizației și vor fi de asemenea invitați la o întâlnire de diseminare la finalul proiectului.  În proiect se încurajează participarea voluntarilor din afara organizației.

OBIECTIVUL DE STRÂNGERE DE FONDURI PRIN TIMOTION

  1. Cheltuieli legate de activitățile proiectului

Achiziția de cărți –  Total necesar 4560 RON

Gustare : Total necesar 1440 RON

Transport beneficiari :

Recaș – Timișoara x 4 excursii / 20 de copii/excursie

Giarmata – Timișoara x 4 excursii / 20 de copii/excursie

Total necesar excursii 210 Ron / excursie x 8 = 1680 RON

  1. Cheltuieli pentru achiziția de echipamente

Amenajare spatiu de lectură – Total necesar 6870 RON

  1. Cheltuieli pentru transport

Transport personal și voluntari: au fost bugetate în proiect câte 4 deplasări/lună cu un microbuz care să asigure transportul voluntarilor pentru activități.

Total necesar transport 450 RON / luna x 6 luni = 2700 RON

  1. Comision Timotion – 20%

Total comision Timotion: 3450 RON

FONDURI PROPRII SAU ALTE SURSE DE FINANȚARE

  1. Cheltuieli pentru promovarea proiectului – contribuție proprie MLI : printare de flyere, promovare online
  2. Resurse umane – contribuție proprie MLI – 4 angajati ai fundatiei vor fi implicati in acest proiect cate 4 ore/saptamana

Campionii
nostri

Numar
campioni
2

Andrei Manea , din echipa Continental Automotive

Educatia este una dintre solutiile pentru un viitor mai bun!

Suma stransa: 500 lei


Ella Mihai , din echipa #educatiaschimbanatia

Salut! :)

Sunt Ella, sunt consilier educativ si lucrez de peste 3 ani cu copii in situatii de risc, oferindu-le educaţie şi speranţă, atât în ceea ce priveşte şcoala, cât şi în domeniul abilităţilor sociale vitale, iar micutii eroi ma surprind in fiecare zi cu creativitatea si potentialul lor.

Eu cred că #educația are puterea să schimbe viitorul nostru, al tuturor, de aceea la Timotion alerg pentru ”Biblioteca mea din stradă".

Săptămânal, timp de 6 luni, o bibliotecă mobilă va fi la dispoziția a peste 120 de copii din familii defavorizate din zona metropolitană Timișoara, în sesiuni interactive, cu câte 10-12 copii, care vor avea posibilitatea să împrumute cărțile prezentate de voluntarii noștri, Ambasadorii Lecturii, și să le citească, iar apoi să le discutăm împreună. Astfel, credem că vor iubi lectura, vor fi inspirați de poveștile și personajele cărților, dorind un viitor mai frumos.

Dacă și tu crezi că fiecare dintre noi are nevoie de un erou, deschide-le copiilor poarta imaginației și participă alături de noi la Timotion!

Pâna la 31 martie 2019 intră pe www.timotion.ro

1. Selectează ÎNSCRIE-TE (dacă vrei să alergi) sau DONEAZĂ ACUM
2. Selectează 17. Missio Link Internațional – Biblioteca mea din stradă
3. Completează formularul de înscriere
4. Invită-ți prietenii!

“Educaţia este un camarad pe care nici un viitor nu îl poate ameninţa, nici o crimă nu îl poate distruge, nici un duşman nu îl poate îndepărta, şi nici un fel de nepotism nu îl poate face sclav.” Autor necunoscut

Suma stransa: 350 lei


Donatii directe

Teodora Borghoff 24 RON Sa ne vedem si la editia 2020 cu un proiect pentru comunitate! 
Ariana Laza 500 RON Succes! 
Anonim 111 RON Succes pentru inițiativa!  
Andrada 50 RON Succes! Daca aveti nevoie de carti mai vechi din literatura clasica va rog sa imi spuneti cum pot sa donez. 
Tiberiu Măran 10 RON  
Atena Popliceanu 15 RON  
Andreea Marincov 10 RON  
Mihai Berindeanu 70 RON  
Anonim 40 RON Susțin educația și cred într-un viitor mai bun al copiilor în situații de risc! Felicitări Fundației Missio Link International!  
Nicolae Emanuel Toader 30 RON  
Anonim 1,000 RON Am primit o donație pentru acest proiect de la cineva care nu a dorit să facă plata online. 
Rusovan Lorena 100 RON Felicitari pentru intrarea in cursa si proiectul frumos! 
Previous Next