Școala Mamei Junior – Transport adaptat gratuit catre hidroterapie
stransa11,920RON
proiect21,600RON
din proiect55.2%
donatii234
Transport adaptat gratuit către hidroterapie: Asociația Școala Mamei Junior
REZUMAT
Ne dorim să asigurăm copiilor cu dizabilități accesul gratuit la hidroterapie, una din cele mai consacrate terapii în tratarea afecțiunilor locomotorii și psihiatrice, 12 luni, iar o problema majora este transportul. Dispunem de mașină adaptata și dorim sa finanțăm transportul copiilor, în special din mediul rural tur-retur la bazin. Le asigurăm transportul copiilor imobilizați în scaunul cu rotile, oferindu-le uneori unica șansă de a ieși din casă, de a socializa și de a beneficia de o formă de recuperare pe durata unei săptămâni.
450 de copii cu dizabilități care provin din centre de plasament, internatele școlilor cu nevoi speciale și medii defavorizate vor putea beneficia prin acest proiect de ședințe săptămânale gratuite de hidroterapie/înot.
DURATA: 6 luni
CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?
Înfiinţată în anul 2007, Asociația Școala Mamei Junior are ca scop educarea populației asupra sănătății copiilor, prin activități practice specifice și susținerea de cursuri informative pe teme medicale. Prin programele sale, s-a adresat până acum în mod direct la peste 10.000 cupluri, 2.500 copii şi prin intermediul platformei online la peste 800.000 părinţi. Printre serviciile oferite se numără: cursuri pentru viitori şi tineri părinţi, gimnastică pentru femeile însărcinate, gimnastică acvatică pentru bebeluşi şi copii cu dizabilităţi, programe customizate de hidroterapie cu peste 450 de beneficiari până în prezent.
Asociația Școala mamei Junior este o asociație non profit din Timișoara, a cărei activitate se îndreaptă în 3 direcții:
– educația viitorilor părinți (800.000 de cursanți până în prezent)
– terapii gratuite pentru copii cu dizabilități (450 de beneficiari ai programului de hidroterapie)
– renovarea și dotarea secțiilor de pediatrie din oraș (150.000 de euro investiți)
Printre cele mai importante realizari ale asociatiei sunt:
- Renovarea întregii secții de pediatrie a spitalului Victor Babeș (premiat drept proiectul de voluntariat al anului în domeniul de sănătate la Gala Națională a Voluntarilor)
- Hidroterapia – proiect implementat din 2011 care oferă terapie prin apă gratuită la peste 450 de beneficiari și participarea, cu trei dintre beneficiari, la Special Olympics România
- Terapia Tomatis implementată în premieră în Timișoara anul acesta adresată copiilor cu dizabilități, având peste 50 de beneficiari in prezent.
DE CE ESTE NEVOIE DE ACEST PROIECT?
Acest proiect este necesar pentru că asigură accesul mai multor copii la un tip de terapie gratuita, care le este extrem de utila în procesul de recuperare fizica și emoționala. Copiii cu dizabiliatăți au nevoie de multe tipuri de terapii și toate sunt costisitoare. Pe lângă achitarea chiriei la bazin, transportul este o cheltuială costisitoare. Pentru a putea crește numărul copiilor care să participe la orele de hidroterapie, indiferent că sunt din oraș sau din zonele rurale din județul Timiș, fie ca folosesc sau nu dispozitive speciale de deplasare, avem nevoie de combustibil pentru transportul lor către bazin și retur și de o persoana care sa conducă mașina.
Pe de alta parte, avem nevoie de susținerea în continuare a acestui proiect din două motive:
- Numărul de beneficiari față de 2016 s-a dublat;
- Menținerea și creșterea rezultatelor obținute până în prezent: 15 copii au început să meargă.
Scopul principal al acestui proiect este de a oferi ședințe săptămânale gratuite de terapie prin apă pentru 240 copii cu dizabilități (numărul de copii care sunt prezenți săptămânal, prin rotație, la bazin).
Performanțele acestora dincolo de evaluările kinetoterapeuților vor fi măsurate și premiate în cadrul a 2 concursuri de înot pe parcursul anului 2018.
Un scop secundar este de a instrui studenți de la secția de kinetoterapie în metodele de terapie acvatică, metode care nu sunt predate în cadrul facultății.
CE VOM FACE PENTRU CA PROIECTUL SĂ FIE UN SUCCES?
Pentru ca acest proiect sa fie un succes, vom asigura în continuare locația pentru orele de hidroterapie, vom pune la dispoziție mașina de transport adaptata a asociației și vom asigura personal specializat care sa lucreze cu beneficiarii. De asemenea, vom promova activitatea asociației și vom continua acțiunile de conștientizare ale populației, pentru a asigura continuitatea programului de hidroterapie.
Obiective:
O1: 240 de copii să beneficieze săptămânal de ședințe de hidroterapie 12 luni și să-și îmbunătățească abilitățile motorii cu minim 35% după primele 6 luni și minim 51% după 12 luni;
O2: Organizarea a 2 competiții de înot, bianual la care să participe 100 de copii;
O3: Instruirea și formarea voluntarilor în metode de terapie acvatică, crescându-le șansele de angajare după finalizarea studiilor;
O4: Creșterea numărului de voluntari;
O5: Întărirea parteneriatelor locale
Activități:
A1. Selecția echipei de implementare a proiectului- deja existenta în cadrul asociației (1 medic, 3 kinetoterapeuti, 1 manager de proiect, 1 psiholog/consultant, 1 asistent social, 1 sofer) și recrutarea voluntarilor;
A2. – stabilirea contractelor de parteneriat (Iris, Pufan, Neveanu, DGASPC Timiș, Universitatea de Vest – Facultatea de kinetoterapie, Școala Postliceală Henri Coandă – secția Balneofizioterapie),
A3. Selecția celor 450 de beneficiari (pentru copiii care provin din internate selecția va fi făcută de pedagogul școlar. Pentru DGASPC Timiș, de către kinetoterapeutul lor, iar pentru cei care provin din familii, pe baza anchetei sociale realizate de asistentul social, angajat al asociației.
A4. Selecția copiilor care au nevoie de transport și stabilirea rutelor zilnice de transport pentu a asigura accesul de la domiciliu la bazin și retur (prioritate vor avea copiii imobilizați în scaun rulant, cei care provin din satele din jurul Timișoarei, asociația având la dispoziție un microbus de 8+1 locuri, adaptat transportului special).
A5. Evaluarea psihomotorie în prima lună de proiect, după 6 și 12 luni de implementare a proiectului.
A6. Derularea sesiunilor de hidroterapie cu frecvența de o dată pe săptămână pentru fiecare dintre cei 240 de copii, impărțiți pe grupe în funcție de vârstă, doagnostic și modalitatea de transport.
A7. Organizarea semestrială a concursului de înot pentru copiii al cărui obiectiv al terapiei acvatice este însușirea înotului. (selecția celor 100 de copii, metodologie de concurs, achiziție premii, materiale de promovare) – lunile iunie și decembrie.
A8. Prezentarea rezultatelor în cadrul unei conferințe de presă la Universitatea de Vest.
A9. Promovarea proiectului cu comunicat de presă, comunicări pe facebook, raportări lunare narative și financiare către sponsor
CE REZULTATE PROMITEM?
Rezultatele acestui proiect vizează copiii transportați cu mașina de transport adaptata a asociației la orele de hidroterapie și retur și în mod evident rezultatele hidroterapiei asupra acestora: îmbunatățirea abilităților acvatice, cu minim 35% în cele 6 luni de participare și cu 51% după un an, concomitent cu creșterea stimei de sine.
Instrumentele de măsura:
Măsurarea impactului social – prin chestionarul LBG
Evaluarea abilităților motorii acvatice – scala Halliwick -10 puncte
Evaluările psihologice – testele proiective
Fișe de transport
CE VA SCHIMBA ACEST PROIECT ÎN COMUNITATEA TA?
Impactul social al proiectului va consta în primul rând în conștientizarea populației asupra nevoilor acestor copii aflați în dificultate și oferirea unei șanse de a-și manifesta sprijinul. Pe de alta parte, familiile și copiii beneficiari se vor bucura de un nou tip de terapie, gratuita, lucru care va impacta în mod pozitiv atât familia, cât și copilul beneficiar, impactul emoțional pozitiv al hidroterapiei fiind recunoscut și observat de familiile beneficiarilor de multa vreme. Copiii care nu au avut niciodată șansa unei terapii în oraș sau sa iasă din bloc datorita imobilizării, vor veni la bazin.
ALTE ORGANIZAȚII, INSTITUȚII, GRUPURI CARE NE VOR SPRIJINI ÎN PROIECT
Partenerii din acest proiect sunt:
– Școlile CES: Pufan, Neveanu, Iris și DGAPSC Timiș – selecția beneficiarilor.
– Primaria Timisoara- punerea la dispozitie a bazinului de la gradinita nr 26.
PARTICIPAREA LA TIMOTION 2018
Participarea la Timotion va fi anuntata pe toate canalele media pe care le utilizează asociația:
1- Publicarea pe portalul www.mamicafarafrica.ro
2- reteaua de socializare https://www.facebook.com/TerapiaPrinApa
3- raportului anual: http://mamicafarafrica.ro/raport-anual/
4- infografic: http://mamicafarafrica.ro/2016-cifre/
5- trimiterea tuturor documentelor justificative catre sponsori (facturi, contracte)
INFORMAREA ȘI IMPLICAREA DONATORILOR ÎN PROIECT
Donatorii vor fi anunțați de statusul proiectului lor prin newsletterul asociației.
OBIECTIVUL DE STRÂNGERE DE FONDURI PRIN TIMOTION – 21.600 lei
Transportul copiilor catre bazin – 12 luni Transport 6000.00
Salariu sofer – 12 luni Resurse umane 12000.00
FONDURI PROPRII SAU ALTE SURSE DE FINANȚARE
Cheltuieli personal – 6 angajați în proiect (1 medic, 1 project manager, 3 kinetoterapeuti, 1 asistent social) – 6 luni, Resurse umane 72.000lei
Promovare 500.00
Premii/cupe /medalii concurs Alte cheltuieli 6000.00
Total fonduri proprii: 78.500lei