|   Inscriere 

RO100 Timișoara: Și eu pot să scriu o carte

Suma
stransa
2,835RON
Target
proiect
9,600RON
Procentaj
din proiect
29.5%
Numar
donatii
37

Proiectul „Și eu pot să scriu o carte” are drept scop dezvoltarea limbajului, atenţiei si concentrării, simţului estetic, folosirea imaginaţiei și creativităţii în scop pozitiv, perfecţionarea abilităţilor motrice la elevii din ciclul primar și gimnazial prin încurajarea scrisului. Ne dorim să lansăm copiilor provocarea de a scrie o carte. Vom selecta un număr de 20 de cărţi, 10 scrise de elevi din ciclul primar și 10 scrise de elevi din ciclul gimnazial, pe care le vom publica într-un număr de 25 de exemplare. O parte din cărţi va fi oferită copiilor, iar o altă parte va fi oferită bibliotecilor școlare din judeţ.

DURATA: 8 luni

CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?

Platforma România100 este o organizație neguvernamentală formată din cetățeni activi și dedicați, implicați civic în construirea unei Românii puternice, prospere și europene.

Ca și comunitate locală, RO100 Timisoara, parte a Platformei RO100, și-a concentrat atenția în sprijinirea activităților educaționale și sociale. Prin acțiunile desfășurate am reușit să aducem alături de timișoreni oameni care au puterea să inspire, care știu cum să dea încredere celor din jur că schimbarea ține de fiecare și pot să dea puțin din energia lor pentru a ieși din starea, uneori generalizată, a lui “nu se poate, n-ai cu cine, te lupți cu morile de vânt”. Am reușit, de asemenea, să aducem mici bucurii unor copii din medii defavorizate sau am sprijinit alte acțiuni civice. Dorim să venim în sprijinul copiilor cu proiecte care să ajute la o dezvoltare sănătoasă a societății.

DE CE ESTE NEVOIE DE ACEST PROIECT?

Necesitatea implementării acestui proiect a apărut ca urmare a identificării problemelor cu care se confruntă copiii din ziua de azi. Procentul elevilor care au măcar un nivel de competență minim la citire și matematică scade pe măsură ce aceştia înaintează în sistemul educaţional românesc, potrivit datelor UNESCO publicate în raportul UNICEF “The state of the world’s children 2019”. Dacă în clasa a doua evaluările naţionale făcute pe metodologia internaţională de testare arată că 86% dintre elevi au un nivel de competenţă peste minimum la citire, la finalul clasei a VIII-a doar 61% din elevi mai ating acest nivel. Este o scădere de 25%, potrivit datelor citate, iar măsurătorile s-au făcut în perioada 2010-2018.

Conform datelor publicate în studiul PISA, 44% dintre copiii de 15 ani sunt analfabeți funcțional în anul 2018. Acest lucru înseamnă că, deși pot citi, ei nu reușesc să folosească informația dobândită pentru a rezolva probleme de zi cu zi.

CE VOM FACE PENTRU CA PROIECTUL SĂ FIE UN SUCCES?

Strategia noastră privind implementarea proiectului constă în formarea unei echipe de proiect dintr-un manager de proiect și un asistent de proiect, voluntari din cadrul comunității locale RO100 Timișoara. Alături de aceștia se va forma și o echipă de selecție a cărților.

Activitățile ce vor fi desfășurate vor fi următoarele:

A1. Activități de pregătire a proiectului

În septembrie 2020 vom face toate pregătirile pentru începerea proiectului, printre care se numără, nelimitându-se la:

– stabilirea echipei de proiect;

– stabilirea criteriilor de selecție a cărților ce urmează a fi tipărite, intocmindu-se o listă de criterii cu punctaj. Printre criterii fiind:

– respectarea etapelor unei povești;

– lipsa greșelilor de ortografie;

– coerența;

– mesajul transmis.

– identificarea de mentori pentru a realiza materiale video de îndrumare în scrierea de carte și pentru a oferi suport;

– întocmirea unui ghid cu sfaturi pentru scrierea unei cărți, tipărirea și distribuirea acestuia;

– strategia de promovare;

– model de contract de colaborare cu biblioteci și tinerii scriitori;

A2. Publicarea și promovarea proiectului in mediul online și în școli

În perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021 ne vom concentra atenția asupra publicarii proiectului, pe promovarea acestuia și pe centralizarea materialelor primite.

Proiectul îl vom face public pe rețelele de social media, îl vom promova prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță în unitățile de învățământ și în alte spații special amenajate. Vom contacta cadre didactice pentru a prezenta proiectul. Ne vom concentra în această etapă atenția și pe atragerea de parteneri, susținători alergători sau campioni pentru a atrage fonduri.

La sfârșitul perioadei de strângere de fonduri vom cunoaște în mare măsură fondurile acumulate, astfel vom putea aduce corecții (pozitive sau negative) numărului de cărți tipărite.

Tot în această etapă vom identifica biblioteci în județul Timiș și vom avea discuții pentru a vedea disponibilitatea de a găzdui cărți din acest proiect.

A3. Oferirea de suport copiilor va fi facută prin cel puțin cinci mijloace:

  • Publicarea de materiale video de îndrumare în scrierea de carte;
  • Un ghid tipărit şi în variantă ebook;
  • Identificarea de cadre didactice de limba și literatura română dispuse să ofere mentorat, astfel reușind să acoperim și localitățile din afara Timișoarei;
  • Sfaturi periodice publicate pe rețeale de socializare Facebook, Youtube, etc.;
  • Oferirea de suport pe mail sau prin intermediul Facebook.

A4. Întocmirea comisiei de selecție a cărților ce urmează a fi publicate

În luna octombrie vom intocmi comisia de evaluare a cărților.

A5. Stabilirea unui număr de 10 de cărți cu autori din ciclul primar și a unui număr de 10 de cărți cu autori din ciclul gimnazial pentru a fi publicate.

O carte poate fi scrisă de un elev sau de un grup de elevi.

În luna februarie 2021 se va face selecția de cărți din totalitatea materialelor primite, conform criteriilor stabilite în activitatea de pregătire a proiectului. De asemenea, se va ține cont de corecțiile propuse, când se vor cunoaște în mare măsură fondurile acumulate.

Persoanele selectate vor fi contactate pentru a încheia un contract de colaborare, respectând și normele de utilizare a datelor personale.

A6. Editarea și tipărirea unui număr de 25 de exemplare din fiecare carte

Editarea și tipărirea cărților va avea loc în luna martie și la începutul lunii aprilie a anului 2021.

A7. Distribuire cărți

Distribuirea cărților către copii și biblioteci se va face în luna aprilie a anului 2021.

CE REZULTATE PROMITEM?

Rezultatele acestui proiect vor fi tipărirea a 500 de cărți scrise de copii din ciclul primar și gimnazial, respectiv dotarea unui număr de aproximativ 15 de biblioteci cu câte 20 de cărți. De asemenea, fiecare autor selectat va primi un număr de 10 cărți pentru a le putea păstra ca amintire sau oferi cadou.

CE VA SCHIMBA ACEST PROIECT ÎN COMUNITATEA TA?

Impactul social al proiectului va consta în primul rând în conștientizarea populației asupra nevoilor copiilor de a își dezvolta imaginația și de a își verbaliza gândurile, de a găsi alternative de petrecere a timpului liber.

Prin dotarea de biblioteci cu cărți scrise de copii dorim să atragem și alți copii către citit și să le dăm încrederea că și ei pot deveni la rândul lor autori de cărți.

ALTE ORGANIZAȚII, INSTITUȚII, GRUPURI CARE NE VOR SPRIJINI ÎN PROIECT

În acest proiect vom căuta parteneri unități de învățământ care găzduiesc biblioteci, eventual alte organizații, instituții care găzduiesc spații de depozitare și împrumut de cărți, cadre didactice, scriitori.

PARTICIPAREA LA TIMOTION 2020

Promovarea proiectului o vom face pe pagina comunității noastre de pe Facebook, cât și pe pagina Asociației Platforma România 100.

INFORMAREA ȘI IMPLICAREA DONATORILOR ÎN PROIECT

Donatorii vor fi informați despre evoluția proiectului prin intermediul rețelelor de socializare, vom face anunțuri în fiecare etapă a proiectului. La finalul proiectului, vom publica un raport complet care va include și o parte detaliată a cheltuielilor.

Voluntari din afara organizației, inclusiv alergători din cadrul evenimentului Timotion se pot implica în comisia de selecție a titlurilor ce vor fi tipărite. De asemenea, se pot implica în găsirea de biblioteci unde vor fi duse cărțile și se pot implica în transportul acestora.

OBIECTIVUL DE STRANGERE DE FONDURI PRIN TIMOTION

Cheltuieli finanțate prin participarea la Timotion:

Editare și tipărire cărți (500 buc. =25*20): 8.000 lei

Costuri de organizare și administrare  Timotion: 1.600 ei

FONDURI PROPRII SAU ALTE SURSE DE FINANȚARE

1. Tipărire afișe(20 buc.): 20

2. Tipărire ghid(40 buc.): 400

Campionii
nostri

Numar
campioni
6

Nagy Ioana , din echipa Saguaro

"Si eu pot sa scriu o carte" este un proiect indraznet care vine in sprijinul copiilor, incurajundu-i pe acestia sa scrie o carte, carte ce va urma sa fie publicata. Speram sa atragem cat mai multi copii astfel incat sa descoperim povesti cat mai frumoase. Cei care vor sa fie alaturi de noi pot alege sa alerge pentru aceasta cauza, asa cum am decis si eu, sau sa doneze pentru sustinerea acestui frumos proiect. Va asteptam alaturi de noi pentru a sustine cat mai multi copii care vor sa scrie o carte. Investeste in Educatie. Investeste in viitor!

Suma stransa: 700 lei


Daniel Calin Barcauan , din echipa HELLA

"Si eu pot sa scriu o carte" este un proiect indraznet care vine in sprijinul copiilor, incurajundu-i pe acestia sa scrie o carte, carte ce va urma sa fie publicata. Speram sa atragem cat mai multi copii astfel incat sa descoperim povesti cat mai frumoase. Cei care vor sa fie alaturi de noi pot alege sa alerge pentru aceasta cauza, asa cum am decis si eu, sau sa doneze pentru sustinerea acestui frumos proiect. Va asteptam alaturi de noi pentru a sustine cat mai multi copii care vor sa scrie o carte. Investeste in Educatie. Investeste in viitor!

Suma stransa: 495 lei


Andrei Popescu , din echipa Kroschu

In acest an doresc sa sustin dezvoltarea copiilor prin scrierea de carte.

Proiectul ¨Si eu pot sa scriu o carte¨ are drept scop dezvoltarea limbajului, atenţiei si concentrării, simţului estetic, folosirea imaginaţiei și creativităţii în scop pozitiv, perfecţionarea abilităţilor motrice la elevii din ciclul primar și gimnazial prin încurajarea scrisului. Ne dorim să lansăm copiilor provocarea de a scrie o carte. Vom selecta un număr de 20 de cărţi, 10 scrise de elevi din ciclul primar și 10 scrise de elevi din ciclul gimnazial, pe care le vom publica într-un număr de 25 de exemplare.

Suma stransa: 200 lei


Dan Stoianov

"Si eu pot sa scriu o carte" este un proiect care vine in sprijinul copiilor, incurajundu-i pe acestia sa scrie o carte, carte care va fi publicata. Cei care vor sa fie alaturi de noi pot alege sa alerge pentru aceasta cauza sau sa doneze pentru sustinerea acestui proiect. Descrierea completa a proiectului este in link-ul "RO100 Tm Edu: ȘI EU POT SĂ SCRIU O CARTE" de mai jos. Va asteptam alaturi de noi pentru a sustine cat mai multi copii care doresc sa scrie o carte. Va multumim.

Suma stransa: 150 lei


Marian Vlad , din echipa Kiwanis Club Timisoara

"Si eu pot sa scriu o carte" este un proiect care vine in sprijinul copiilor, incurajundu-i pe acestia sa scrie o carte, carte ce va urma sa fie publicata. Speram sa atragem cat mai multi copii astfel incat sa descoperim povesti cat mai frumoase. Cei care vor sa fie alaturi de noi pot alege sa alerge pentru aceasta cauza, asa cum am decis si eu, sau sa doneze pentru sustinerea acestui frumos proiect. Va asteptam alaturi de noi pentru a sustine cat mai multi copii care vor sa scrie o carte.

Suma stransa: 0 lei


Gabriel Valentin Timis , din echipa SNM Runners

As dori sa sustin proiectul ¨Si eu pot sa scriu o carte¨ are drept scop dezvoltarea limbajului, atenţiei si concentrării, simţului estetic, folosirea imaginaţiei și creativităţii în scop pozitiv, perfecţionarea abilităţilor motrice la elevii din ciclul primar și gimnazial prin încurajarea scrisului. Ne dorim să lansăm copiilor provocarea de a scrie o carte. Vom selecta un număr de 50 de cărţi, 25 scrise de elevi din ciclul primar și 25 scrise de elevi din ciclul gimnazial, pe care le vom publica într-un număr de 30 de exemplare.

Suma stransa: 0 lei


Donatii directe

Botos Luminița 100 RON Donez pentru incurajarea si promovarea tinerelor talente care nu au posibilitatea de a se remarca.  
Anonim 50 RON  
Previous Next