Rotaract Opera: „Alerg pentru plamani sanatosi”
stransa30,150RON
proiect10,000RON
din proiect301.5%
donatii176
Prin intermediul acestui proiect, Clubul Rotaract Timișoara Opera își propune renovarea celui mai mare salon din cadrul Secției de Pneumologie a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara (salonul 4 care are 10 paturi). În viziunea noastră, salonul 4 are prioritate în fața tuturor celorlalte datorită numărului mare de pacienți care pot beneficia simultan de îngrijiri, cât și datorită patologiei grave pe care o prezintă cei internați în cadrul acestuia, care au nevoie de tot confortul posibil, precum și de condiții propice de igienă. Condițiile actuale din aceste secții nu permit realizarea acestui obiectiv atât de important pentru pacienții internați. Dorim să facem o schimbare în acest sens și vă invităm să o facem împreună.
Despre Rotaract Club Timișoara Opera
Rotaract Club Timișoara Opera este o organizație non-guvernamentală (ONG) al cărui scop este realizarea de proiecte pentru comunitate, din dorința de a ne aduce contribuția la progresul acesteia și în beneficiul indivizilor care o compun.
Clubul a luat ființă oficial în decembrie 2014, dar membrii au început să se întâlnească și să discute idei încă din anul 2013. În prezent, clubul este alcătuit din 13 membri pe care îi leagă o dorință arzătoare de a schimba ceva în bine, pasiunea pentru voluntariat, o energie debordantă și, poate cel mai important lucru, prietenia, componentă fără de care anumite obstacole ar fi insurmontabile.
În ciuda perioadei scurte de activitate, aceasta a fost una intensă, presărată cu proiecte: ”Opera Fashion Fair” (OFF)-proiect care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru reabilitarea a două grupuri sanitare ale secției de Pneumologie din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, ”Astăzi tu dăruiești”-proiect de ajutorare a familiilor nevoiașe de Crăciun prin colectarea alimentelor neperisabile, ”VINo să încălzești un suflet”- două ediții care au ca scop reabilitarea Maternității Bega şi ”Condu prudent, alege viața”- proiect de conștientizare a importanței purtării centurii de siguranță adresat populației din județul Timiș.
De ce e necesar proiectul?
Proiectul își propune strângerea de fonduri necesare pentru renovarea a minim un salon (salonul 4 de 10 paturi) din cadrul Secției de Pneumologie a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie din Timișoara. Aducerea saloanelor la standard reprezintă un real ajutor adus comunității timișorene și nu numai, o îmbunătățire de care vor putea profita sute de pacienți din întreaga parte de Vest a țării care se adresează acestei clinici pentru tratament de specialitate. Unele boli pulmonare prezintă un grad înalt de infecțiozitate și contagiozitate, respectarea normelor de igienă pe perioada spitalizării fiind crucială pentru a limita răspândirea acestora.
Cine sunt beneficiarii?
Beneficiarii vor fi, în primul rând, atât viitorii pacienți ai Secției de Pneumologie cât și cadrele medicale angajate în această instituție. Confortul fizic și psihic al acestora ar crește considerabil, ambele fiind demonstrate a fi foarte importante în recuperarea pacienților și în buna practică a cadrelor medicale.
În al doilea rând, nu trebuie pierdută din vedere activitatea didactică desfășurată în cadrul acestui spital. Un număr aproximativ de 400 de studenți pe an trec pragul spitalului pentru a duce la bun sfârșit stagiul de Pneumologie în anul 4, pentru ca mai apoi să revină în anul 5 în cadrul stagiului de Boli Infecțioase.
După cum a fost menționat deja, bolile din această sferă sunt de multe ori contagioase, astfel că în lipsa unor condiții igienice potrivite, riscul de răspândire al infecțiilor la familiile bolnavilor, personal medical și studenți este foarte mare.
Viitoarele generații vor beneficia la rândul lor de pe urma acestui proiect, fiind un proiect cu impact social pe termen mediu și lung, cu implicații largi la adresa sănătății populației.
În ce constă proiectul?
Obiectivul nostru îl reprezintă reabilitatea salonului 4 de 10 paturi din cadrul Secție de Pneumologie a Spitalului Clinici de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara, în vederea îmbunătățirii condițiilor de spitalizare pentru pacienții cu afecțiuni pulmonare din partea de Vest a României și, implicit a calității actului medical.
De la obținerea fondurilor se preconizează ca reabilitarea spațiului se va întinde pe o durată de aproximativ 3 luni de zile, perioadă care va include achiziționare materialelor necesare, contractarea forței de muncă și lucrările propriu-zise (mai-septembrie 2016).
Care va fi impactul proiectului?
Inițial se propune renovarea unui salon de 10 paturi, cel mai mare salon din cadrul Secției de Pneumologie, cu impact asupra celor peste 400 de pacienți tratați anual în acest salon, cât și asupra celor câteva zeci de cadre medicale ce își desfășoară activitatea în acest spațiu.
Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt pacienții care suferă de afecțiuni pulmonare și personalul medical din cadrul instituției de sănătate.
Ce nevoi de finanțare sperați sa acoperiți prin participarea la TIMOTION?
Ne propunem ca prin participarea la acest eveniment să strângem minim 10 000 lei, care să ne ajute la demararea lucrărilor urgente pentru renovarea acestui salon. Facem referire aici la refacerea instalației electrice, înlocuirea geamului și a ușii cu unele de termopan, refacerea pereților și turnarea de tarchet.
Bugetul total al proiectului este de 20 700 lei.