In Comunitate: „Casa care-mi place”
stransa2,956RON
proiect3,500RON
din proiect84.5%
donatii25
„Arată casa care-ți place!” este îndemnul nostru de implicare pentru toți participanții Timotion.
Proiectul Casa care-mi place îşi propune creşterea nivelului de conştientizare a fondului construit, prin antrenarea oamenilor într-un concurs care stimulează interesul faţă de patrimoniul orașului. Pentru a introduce arhitectura în atenția timișorenilor, aceștia vor avea posibilitatea sa propună și să voteze pe o platformă online, o construcție capabilă să strângă cât mai multe voturi. Încărcarea pozelor și votarea sunt însoțite de o motivație astfel încât aceste acțiuni să fie rezultatul reflecției fiecărui utilizator asupra calității arhitecturii orașului.
Despre Asociația 
Asociația În comunitate își propune să devină un instrument activ în mediul socio-urban timișorean care urmărește stimularea interesului public asupra condițiilor urbane autohtone, promovarea drepturilor cetățenilor asupra spațiului public și activarea puterii de acțiune a comunităților.
În cele 11 luni de la înființare, Asociația a întreprins un proiect complex de urbanism participativ în Cartierul Fabric din Timișoara, redând patru spații publice în folosul comunitățiilor locale. De asemenea, a fost colaboratoare a ediției 2015 a festivalului Simultan, amenajând spațiul exterior dedicat socializării.
Membrii actuali ai Asociației realizează împreună proiecte culturale încă din 2013, având specializări ca arhitectura, urbanismul și designul.
De ce e necesar proiectul?
Mediul construit al orașului este într-o continuă schimbare, iar cei care pot proteja valoarea patrimoniului existent și pot influența calitatea viitoarelor dezvoltări sunt chiar locuitorii săi. Dar calitatea arhitecturii și urbanismului unui oraș este direct proporțională cu nivelul de cunoștințe al cetățenilor în aceste domenii, iar ignoranța afectează puternic atât mediul construit, cât și calitatea vieții urbane a fiecărui cetățean.
Prin proiectul Casa care-mi place, ne propunem să (re)descoperim împreună valorile patrimoniale ale orașului prin implicarea directă a locuitorilor, cu ajutorul unei platforme interactive și accesibile: site-ul casacare-miplace.ro.
Cine sunt beneficiarii?
Beneficiarii direcți sunt: locuitorii orașului care vor încărca poze cu case valoroase și se vor înscrie automat în concurs și locuitorii care vor vota cele mai valoroase case existente pe site și își vor putea, prin raportare, valida sau reanaliza cunoștințele legate de arhitectură.
Beneficiarii indirecți sunt: timișorenii care vor putea vizualiza puncte de atracție din oraș; turiștii care accesând site-ul vor avea o radiografie fidelă a orașului și își vor putea defini traseele de vizitare; administrația locală care va putea monitoriza starea imobilelor declarate monument istoric, sau din zone de protecție.
În ce constă proiectul?
Scopul proiectului Casa care-mi place este acela de a stimula dezvoltarea unui spirit critic și de a încuraja dobândirea unui comportament responsabil al locuitorilor Timișoarei față de mediul construit al orașului. Obiectivele proiectate sunt:
- dezvoltarea unei conștiințe colective, a comunității timișorene, de respect asupra valorilor patrimoniului orașului și a unui sentiment de owner-ship prin oferirea posibilității de implicare directă a fiecărui locuitor în dezvoltarea platformei virtuale casacare-miplace.ro, în perioada 10 Apr. – 10 Oct. 2016
- realizarea unui top și premierea celor mai votate case înscrise în concurs cu scopul de a defini o identitate a fondului construit timișorean, dar și premierea celor mai convingătoare motivații de înscriere în 15 Oct. 2016
- crearea unei platforme de informare culturală în mediul online care să ajute la susținerea identității orașului după data de încheiere a proiectului atât pentru întreaga comunitate a orașului, cât și pentru turiști
Care va fi impactul proiectului?
Pentru comunitatea locală, proiectul Casa care-mi place va stimula conturarea unei identităţi arhitecturale ale oraşului și va responsabiliza locuitorii, punând accent pe educarea generațiilor tinere. Site-ul proiectului va deveni un instrument de promovare a valorilor patrimoniale ale Timișoarei și printre turiști, o bază de date open-source a mediului construit timișorean.
Proiectul Casa care-mi place a avut o primă ediție-pilot în 2013, dar asigurarea sustenabilității acestui proiect este dată de reluările constante la un anumit interval de timp (între 3 și 5 ani), urmărindu-se creșterea numărului de participanți și în ce măsură opinia publică evoluează de la o ediție la cealaltă. Proiectul are un concept inovativ și poate fi reluat în orice oraș din ţară. Luând în considerare posibilitatea unei strategii de perspectivă, se va putea contura o bază de date la nivel naţional, care să definescă opinia publică din spaţiul românesc.
Ce nevoi de finanțare sperați sa acoperiți prin participarea la TIMOTION?
Suma de 3500 lei pe care ne dorim să o strângem va acoperi premiile acordate participanților din oraș la finalizarea concursului Casa care-mi place, în data de 15 octombrie 2016. Costurile totale pentru organizarea proiectului sunt de cca 11.500 lei.