Monica Diaconu sustine Asociația Inițiativa în Educație: Literația susține educația
Sunt învățătoare și pasionată de a susține creșterea frumoasă a copiilor. Cred cu tărie că accesul la cartea de calitate de la o vârstă mică este un drept al tuturor copiilor, dreptul de a fi parte din lumea cuvintelor, o lume în care cu toții am putea fi participanți activi. Copiii pot avea o voce cu care să fie co-creatori ai propriei vieți doar printr-o dezvoltare personală adecvată a imaginației, a visării, a lumilor posibile. De aceea, susțin cu tărie acest proiect care aduce lumile posibile în lumea, deseori lipsită de culoare și speranță din jurul copiilor din mediul rural. Haideți să redăm acest drept la carte de calitate pentru cât mai mulți copii!