|   Inscriere 

Program Timotion VII: duminică, 6 iunie

Cum va arăta ziua de duminică, 6 iunie, la Timotion VII?

8:00 – Invităm alergătorii de la Semimaratonul Flexik (21 km) şi Crosul Akwel de (10,5 km) să se prezinte în zona de triaj, din Parcul Anton van Scudier (Parcul Central) în care își vor completa Declarația pe propria răspundere, iar personalul medical le va măsura temperatura. Pentru a fi admiși în zona de START e necesar ca aceasta să fie sub 37.3 C. Rugăm participanții ca odată intrați în zona de start să poarte masca până la momentul START-ului, zona de START fiind considerată zonă aglomerată. Dacă doriți să părăsiți zona de START vă rugăm să o faceți prin zona de triaj, și tot prin acea zonă să reveniți în zona de START.

 

9:00 Deschidem a doua zi de Timotion cu STAR-ul pentru cea mai lungă cursă –  Semimaratonul Flexik de 21 km: 

Start primii 5 alergători la Semimaratonul Flexik (21 km) – cursă cronometrată. La fiecare 10 secunde se vor pregăti următorii 5 alergători până la ultima serie de 5 alergători

 

9:20 Start Crosul Akwel de 10,5 km

La fiecare 10 secunde se vor pregăti următorii 5 alergători până la ultima serie de 5 alergători.

 

13:00 Festivitate de premiere Crosul Akwel și Semimaratonul Flexik

 

Traseul curselor de duminică:

START – Parc Anton van Scudier (Parc Central), Str. N. Titulescu, Pod Ștefan cel Mare (Bd. Gen. Dragalina), Spl T. Vladimirescu, pista de biciclete pe malul Begăi pe sub podul Maria până la Pod Decebal, intrarea în Parc Regina Maria, Bdl. 3 August până la Catedrala din Fabic, întoarcere în Parcul Regina Maria, Splaiul Nistrului, Str. Pestalozzi dus-întors, Bd. Coposu, Bd. V. Pârvan, Stadion Știința UPT, traversăm Pod Mihai Viteazul, Parcul Justiţiei prin fața Terasei Riviere și a Facultății de Hidrotehnică, malul drept al Begăi, coborâre de pe podul Maria – o curba în S la intrarea în Parc Anton van Scudier – FINISH.

 

Câteva reguli importante:

 

  • păstrați masca în zona de START până la plecarea în cursă. Înainte de START o veți putea arunca în punga pusă la dispoziţie de organizatori;
  • START-ul se face în grupuri de 5 persoane, la intervale de 5 secunde;
  • cei de la Semimaraton Flexik vor face 2 ture identice de traseu. La trecerea prin poartă, la sfârșitul turei întâi, vor avea un culoar dedicat pe partea stângă;
  • cei care termină Crosul Akwel (10 km) o vor face pe partea dreapta iar apoi o vor lua prin spatele statuii spre zona sponsorilor și punctul de hidratare;
  • la revenirea din cursă, dacă rămâneți în zone aglomerate vă rugăm să luați o mască oferită de către organizatori.

 

Începând cu ora 13:00 și până la ora 19:00 așteptăm ca cei peste 750 participanţii la Cursa Hamilton „Alergăm separat, facem bine împreună!” să ia startul din locul lor preferat din oraș, chiar din fața casei lor sau din parcul drag lor. Noi îi așteptăm la FINISH în Parcul Central cu medalii și voie bună.

 

Mai multe despre cursele Timotion VII puteţi citi, aici: https://www.timotion.ro/ce-este-timotion/cursele-timotion/

Previous Next