|   Inscriere 

Hai voluntar la Timotion!

Hai voluntar la unul dintre cele mai mari evenimente din Timişoara!

Peste 3500 de persoane sunt implicate în ediţia Timotion 2019. Cei mai mulţi sunt alergători, desigur, cei mai puţini sunt cei care fac posibil ca alergătorii să aibă parte de unul dintre cele mai faine evenimente de alergare din vestul României.

Timotion scoate oamenii afară din casă, îi face mai darnici, le oferă prilejul de a zâmbi şi de a se bucura de o dimineaţă cu mişcare în aer liber. Multe limite se depăşesc la Timotion.

Pentru ca toate acestea să fie posibile avem nevoie de voluntari. 200 de persoane ar trebui să asigure atmosfera şi condiţiile foarte bune pentru desfăşurarea evenimentului.

Activitățile pe care voluntarii le vor desfășura sunt diverse, incluzând spre exemplu:

  • distribuirea kit-urilor de start
  • amenajarea traseelor de alergare
  • încurajarea şi direcţionarea participanţilor pe traseele de alergare
  • asigurarea celor necesare la punctele de revitalizare
  • arbitrare la punctele de control
  • împărțirea diplomelor și medaliilor
  • amenajarea zonei de start/finish
  • asigurarea curăţeniei în timpul şi după eveniment
  • realizarea de fotografii și filmări
  • realizarea de scurte interviuri, la cald, cu diverşi participanţi.

Așteptăm în echipa de voluntari și bicicliști. Aceștia pot avea un rol important în filmarea pe traseele de alergare și pentru a transmite în timp util eventuale incidente care pot apărea, astfel încât acestea să nu afecteze buna desfășurare a evenimentului.

De ce să fii voluntar?

Beneficiezi de diplomă/contract de voluntar care îţi pot fi de folos în alte proiecte.

Cunoşti oameni noi şi îţi faci prieteni.

Dobândeşti experienţă pe care o poţi valorifica în alte proiecte.

Dar mai ales, DATORITĂ ţie se întâmplă cel mai mare eveniment de alergare din Timişoara organizat de voluntari.

Cum procedăm?

Te înscrii accesând acest formular şi noi îţi dăm de veste când facem întâlnirile pentru organizare.

La final, sărbătorim încă o ediţie de succes.

Hai!

Previous Next