În echilibru – cu Florin Chindea

Articolul acesta ar putea fi despre yin și yang, ar putea fi despre individ și societate, despre mainstream și periferic, despre obligații și plăceri, ar putea fi despre dualități, dar este despre pluralități. Cu asta ne confruntăm, fie că ne place să ne regăsim în situația aceasta sau nu. Ar putea fi social, filosofic sau chiar spiritual, ar putea, până la urmă, să fie un articol despre sport.

Când m-am întâlnit cu Florin Chindea ca să povestim despre donația pe care a făcut-o pentru a susține un proiect înscris la cea de-a treia ediție Timotion, care va avea loc anul aceste în data de 23 aprilie, credeam că voi descoperi un subiect sau un secret. Ceea ce trebuie să recunosc e că a fost o provocare pentru mine să încep să povestesc despre întâlnirea noastră, deoarece subiectele s-au așternut unul peste celălalt, s-au întrepătruns, iar secretul nu l-am descoperit. Mi-am propus să redau întâlnirea noastră în echilibrul pe care l-am descoperit în discuțiile cu Florin. Iar asta s-a dovedit mai greu decât anticipasem. Întâmplarea face să fi aflat despre Florin aproape concomitent, din două împrejurări – prin donația sa la Timotion și prin prezența sa neabătută la protestele din Timișoara. Ne-am întâlnit în 15 februarie, a 15 zi de proteste consecutive. Inevitabil, am schimbat câteva cuvinte pe tema asta, iar Florin era puțin suprasolicitat de presă datorită faptului că ieșise la proteste în pantaloni scurți și tricou într-o seară mai friguroasă, cu câteva zile înainte. M-a întrebat unde o să apară interviul ca să se asigure că nu se trezește cu declarații scoase din context pe tema asta. I-am garantat că optica e alta și că vreau să povestim despre percepția și condiția donatorului din România. Totuși am ajuns mult mai târziu să povestim despre gestul lui.

“În societatea noastră sunt destul de comozi oamenii, asta am văzut. Zilele trecute când am ieșit în tricou și pantaloni scurți, la un grad, în centru, a fost tocmai pentru asta, atât, ăla a fost singurul mesaj pe care am vrut să îl transmit: nu mai stați în casă la căldurică, nu-i așa de grav afară. Dar nu toată lumea poate să atingă acel stadiu, pentru că multă lume se plictisește pe parcurs. E etapa clasică în care la început e mega- entuziasm, facem lucruri, după care scade entuziasmul și nu mai e nimic. Și asta, privit la un nivel macro, pe termen lung, e un punctuleț micuț undeva și nu se mai observă”, mi-a zis Florin când l-am întrebat de unde găsește resursele și anduranța pentru a protesta zilnic[1]. Cum împacă viața profesională, personală și civică? Aici am descoperit echilibrul care pare să îi vină atât de natural lui Florin Chindea. Deși eu sap după un secret de tipul “how to have it all”, pentru Florin răspunsul nu e nicidecum un mare secret sau o mare filosofie, ci o chestiune de bun simț: nu căuta să ai totul. Experimentează, prioritizează, învață când să te oprești, repoziționează-te. Așa evoluezi.

Pare simplu, mai ales dacă trebuie să împaci doar capra cu varza. Dar ce faci când intervine și lupul în schemă, iar mai apoi defrișarea pădurilor, schimbările climatice și lipsa spațiilor verzi? Când suntem bombardați de informații din toate direcțiile, pe toate palierele vieții, cum găsești echilibrul? Nu ne place să muncim zi-lumină, să fim sclavi în corporații sau ONG-iști plătiți prost sau deloc, dar ne simțim inutili în societate dacă nu muncim deloc. Nu ne place corupția, dar nici să picăm de fraieri. Nu ne place capitalismul, nu ne place comunismul, nu ne plac hipioții, nu ne plac roboții, new-age-ul, pragmatismul și mai ales nu ne place să navigăm hățisul acesta. La fel ca în meme-ul acela cu lemurul care spune “Come on inner peace, I don’t have all day!”, căutăm rezultate imediate, altfel avem șanse mari să ne pierdem pe parcurs. Nici implicarea civică nu face excepție de la regula asta: dacă nu vedem rezultatele, mulți dintre noi suntem demotivați. Pentru Florin, perseverența și încrederea sunt mai motivante decât rezultatele imediate: “Asta repet – o persistență continuă în a face bine. În fiecare zi, în toți anii până murim. Asta e, deci nu există excepții, acum îi ajutăm pe alții, acum nu. Iar asta trebuie să fie făcut rațional.”

Îl întreb pe Florin ce îi încurajează sau descurajează pe români să doneze? Dacă crede că în România există prejudecata asta că doar firmele mari, corporațiile pot face donații care să conteze? “Sunt foarte mulți oameni care încă au blocajele mentale ce țin de bani, însă câștigă și foarte puțin. Și când ești foarte sărac, în momentul ăla ești foarte speriat, numeri fiecare bănuț, aici e problema. Și de asta trebuie să schimbăm societatea, ca oamenii să o ducă mai bine. E vorba doar de blocaje mentale, după ce omul ajunge să câștige un pic mai bine și vede că se poate, începe să doneze.”, îmi spune el. “Înainte de a putea să-i ajuți pe alții, trebuie să fii puțin egoist-ecologic, în sensul – gândește-te un pic la tine, urmează-ți o evoluție, să ajungi la nivelul la care nu mai ai probleme materiale, nu mai ai griji, nu mai duci lipsuri și ajungi să ai suficient de mult încât poți să îi ajuți pe alții. După care fă-ți conexiuni cu cât mai multă lume și pe baza asta vei atrage oameni care au aceeași gândire, aceleași valori ca tine și împreună putem să ajutăm și chiar să schimbăm lumea. Chiar ziceam că dacă am fi 10 milioane de oameni care au un profil din ăsta persistent și am ieși în fiecare seară în piață, am face donații, am ajuta lumea, oare am avea o societate mai bună?”

Presărat pe parcursul discuției noastre se profilează și traseul atât personal, cât și profesional al lui Florin. Deși la început “m-am ocupat cu o debusolare totală, nu am știut exact ce vreau să devin”, consideră că “există patru nivele: angajat, liber profesionist, antreprenor, investitor. Eu acum le urmăresc și îmi văd evoluția. De la angajat am devenit liber profesionist în domeniul masajului. Liber profesionist înseamnă că tu ești afacerea, tu lucrezi, dacă ai răcit, nu se mai întâmplă nimic. Am fost o vreme liber profesionist cu masajul, după care – ascult undeva între 5 și 10 ore de audiobook-uri zilnic, asta dacă mă înțelegi pe persistență, am o rutină clasică, asta fac toată ziua.” Din ceea ce îmi povestește deduc faptul că tranziția de la liber profesionist la antreprenor s-a produs și ea. Discuția virează înspre audiobookurile pe care le ascultă “despre afaceri și finanțe, în mare parte, o combinație de educație financiară și de afaceri. Robert Kiyosaki e autorul meu preferat, după aceea Seth Godin e un altul, o grămadă, oricum, dar în direcția asta. Deja trec pe leadership, pe negociere, pe tot ce e nevoie pentru a putea duce o luptă și în interiorul cerculețului tău, care e afacerea, și a apăra cerculețul în exterior. Deja am trecut la o pasiune arzătoare pentru antreprenoriat, nu mai e atât pentru masaj, în esență.” Îl întreb despre cele 4 trepte pe care le-a enumerat și cum s-a întâmplat tranziția. Între timp, Florin a transformat priceperea sa în domeniul masajului într-o afacere, în cadrul căreia are 2 angajați.

“Eu am observat un pattern, cam odată la trei ani trebuie să fac altceva că încep să mă plictisesc de același lucru, însă nu-i ca și când renunț la ce făceam înainte, doar că mai adaug ceva și deleg către alte persoane o parte din ceea ce făceam eu înainte, ceea ce-mi aduce un venit pasiv într-un final, din ceea ce făceam înainte. Venitul pasiv înseamnă că nu trebuie să muncesc eu fizic. Asta mi se pare super. Cam asta ar fi. Și e frumos că e ca o aventură în care niciodată nu te plictisești, mereu te întrebi oare ce va fi peste trei ani, oare cu ce o să mă ocup, unde voi fi? Nu-i ca și când faci o facultate, ești economist, ai un job în economie timp de 40 de ani, ajungi la pensie și mori. Nu-i chiar așa.”

Cu toate acestea, Florin îmi povestește că și-a pierdut mulți ani, nu doar cu Facultatea de Drept, la insistențele părinților, ci și cu Institutul Național al Magistraturii “să mai încerc ceva ce nu mă reprezintă. În final m-am prins că nu-i de mine și atunci în perioada aia am descoperit alergarea. Am slăbit cu alergatul și am simțit așa o pasiune arzătoare interioară pe care nu o mai simțisem demult, de pe vremea când aveam trupă hip-hop. Ca să subliniez, în 2004. Atunci mai simțisem pasiunea asta arzătoare.” M.A.A.T – Mișcarea Anticomercială Atribuită Timișoarei este doar una din multele încercări ale lui Florin de a descoperi ceea îl pasionează și reprezintă. A împărțit fluturași, a montat și demontat scene, lumini, instalații de sunet, a lucrat într-o tipografie. “Observi acest traseu clar al unei cariere!”

Vorbind despre lucrurile care ne reprezintă, constat că pentru Florin nu este o miză să găsească acel lucru unic și incontestabil care îl reprezintă și îl va reprezenta mereu. Deși a devenit extrem de cunoscut în domeniul alergării, consideră alergatul un aspect și o etapă a vieții sale. “Există un termen, se numește multipotențialitate, când poți fi bun la mai multe lucruri, dar le faci pe etape ale vieții, așa că etapa mea de maratonist s-a încheiat, practic. Am participat la tot felul de concursuri, de la semi-maraton, care-i 21 de km, la maraton 42 și am ajuns la 86 de km, alergați între Timișoara-Arad și înapoi. Mi-am demonstrat tot ce puteam să-mi demonstrez în alergare.” Plusez și îl întreb dacă după atâția km își închipuie posibilitatea de a nu mai alerga deloc și de a renunța complet la alergat, iar el îmi răspunde “Sigur!”. Deși pe moment i-am spus că eram doar curioasă și că nu m-am așteptat la un anumit răspuns, recunosc cu această ocazie că m-a surprins într-adevăr răspunsul lui Florin: “Sunt anumite etape și după aceea ajungi să ai alte priorități, poate descoperi ceva mult mai important decât era ceva ce făceai acum 3 ani, ești un alt om, de fapt, peste 3 ani. Toată pasiunea pe care am pus-o în alergare, am motivat o grămadă de oameni, am scris pe blog, sunt oameni care au slăbit datorită mie, au început să alerge, după care la mine s-a terminat etapa și eu m-am apucat de altceva și nu am mai băgat alergarea în seamă. Și toți oamenii erau: și noi ce facem acum? Și eu eram: trăiți-vă viața! Asta fac și eu. Asta e ideea, avem o viață scurtă, nu știm niciodată ce se va întâmpla mâine, trăiește la maxim fiecare zi, dă tot ce poți acum și când simți că nu mai e acel moment, treci mai departe, nu e nicio dramă.”

Dacă tot am ajuns la momentul confesiunilor și al lucrurilor pe care nu i le-am spus lui Florin la întâlnirea noastră, trebuie să recunosc și faptul că intuiția, sau prejudecățile, mă conduseseră încă înainte de a-l întâlni la concluzia că Florin a participat și participă la Timotion la imboldul pasiunii pentru alergat. Asta desigur nu anula în niciun fel motivația provenită din ocazia de a pune în mișcare comunitatea timișoreană, însă mi se părea că aceasta ar fi mai degrabă o pârghie decât un motor. Însă Florin mi-a povestit că etapa lui de alergător se încheiase deja când a donat pentru prima oară la Timotion și că participarea lui la eveniment a fost și este în calitate de donator, campion, maseur, dar nu și alergător. M-am întrebat ce l-a determinat să doneze pentru prima oară 500 de lei la ediția anterioară, iar răspunsul a venit ca o încununare a tot ceea ce povestisem – pe de o parte faptul că ajunsese într-un punct în care își permitea să facă asta, iar pe de altă parte deoarece din echipa Timotion face parte familia Mureșan, “care m-a ajutat mult la începutul meu, când chiar eram cârpit în fund. M-au susținut foarte mult moral, m-au ajutat și cumva eu mă simt așa – pentru toată viața dator față de ei într-un mod cât se poate de ecologic și dacă pot să îi ajut pe ei sub orice formă, o voi face!”. Îmi place expresia utilizată de Florin, pe care mi-o traduc în termeni de “pay it forward”.

Mă bucur apoi să descopăr că modelul de pay it forward adoptat de Florin nu este unul cauzal și că nu consideră că devii conștient că trebuie să dai mai departe la rândul tău doar atunci când cineva îți dă ție – uneori e suficient să îi vezi pe alții că schimbă societatea în care trăiesc ca să vrei să faci și tu același lucru pentru propria comunitate. Îmi povestește de Andrei Roșu, un prieten de-al său din Bucrești “care cred că e cel mai implicat om de pe lume. Și acum cu protestele stă cu biroul mobil în fața Guvernului în fiecare zi. Eu și Andrei suntem cam pe același profil. Amândoi reacționăm similar. El totuși a alergat 100 de km la Polul Nord, asta fiind una dintre cele mai slăbuțe realizări ale lui. Și el e pe anduranță, persistență, rezistență. Înainte, asta tot îi spuneam și lui Val (Mureșan) – lasă că o să vezi că după ce o să ajung eu să o duc mai bine o să donez, o să ajut copii, dar tot bla bla bla. Și acum mi-am spus – fapte, nu vorbe. Adică putem să ne lăudăm, să ne simțim noi bine, că uite ce o să facem și creștem în ochii oamenilor, că noi spunem că vom… Nu, nici măcar nu contează să creștem în ochii oamenilor, pur și simplu fă-o și nu te lăuda prea tare.”

La a treia ediție Timotion Florin Chindea a ales să încurajeze copiii supraponderali să își găsească echilibrul, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic, donând 5000 de lei pentru proiectul “Vreau să cresc sănătos!” al Fundației Profilaxis. Chiar dacă “nu-ți închipui că în momentul ăsta îs mega-bogătan și o duc foarte bine. A fost un surplus care ar fi mers în publicitatea pentru afacere, am dat majoritatea de acolo și mi-a mai rămas ceva din care să continuu publicitatea ca să-i fac la loc, asta a fost tot.” Cel mai important lucru pe care l-am aflat de la Florin și pe care l-am văzut încă de la începutul întâlnirii noastre e că echilibrul se construiește prin perseverență și încredere. La fel și o comunitate sănătoasă. Pentru a ajunge acolo, pentru a putea găsi în tine și în jurul tău resursele pentru un astfel de comportament filantropic, e nevoie, pe de o parte, să ajungi la un nivel material care să îți permită să îi ajuți pe ceilalți. Atunci, după cum mi-a spus Florin, poți să treci peste blocajele mentale care te împiedică să donezi. Odată ce ai făcut-o, ești capabil să realizezi unde stai tu mai bine, iar alții mai puțin bine – de unde vine surplusul – și să cauți echilibrul. Cu alte cuvinte, să ajungi la acel nivel spiritual când simți nevoia de a-i ajuta pe ceilalți. Și mai ai nevoie de câțiva oameni care să te inspire să faci asta. Concluzia: comportamentul filantropic e contagios!

La finalul întâlnirii, Florin mi-a spus totuși un secret, pe care vi-l las și vouă:

“Am aflat un lucru surprinzător, ți-l spun și ție, o să murim cu toții în final – oricât am strânge, oricâți bani am face, nu contează până la urmă. Și mi-am dat seama tot din pattern-urile astea că totul e acumulare, acumulare – am acumulat peste 8000 de km, acum încep să acumulez bani. Ok. Dar pe termen lung tot ce faci e să aduni tot mai mult, mai mult, mai mult. Până unde, știi? Aici m-am gândit, ok, sunt în societate niște cazuri sociale pe care putem să le ajutăm și am eu filmul meu că după ce ajung mega-bogat o să pot să ajut copii orfani și bătrâni singuri, pentru că îi văd vulnerabili și chiar au nevoie de ajutor. Iar acum proiectul ăsta chiar s-a încadrat. Copii vulnerabili? Ok – eu dau! Cam asta a fost pornirea. Nu m-am gândit foarte mult, l-am văzut și am făcut donația la 2 noaptea când am văzut proiectul, deci nu a fost nimic strategic gândit – am zis ok, data trecută am dat 500 de lei, acuma haide poate 5000.”